Argeşenii care vor să petreacă câteva ore în aer liber, la un grătar, cu familia sau prietenii, au acum o locaţie aproape de Piteşti. În comuna Budeasa se află una dintre cele mai moderne zone de picnic și agrement din județul Argeș.
Amplasată la fosta “Fabrică de cărămidă”, zona de picnic a fost special amenajată de Primăria Budeasa pentru cei care doresc să se deconecteze de la rutina de zi cu zi, să iasă la iarbă verde și să se relaxeze în mijlocul naturii, alături de familie sau de prieteni. Zona de picnic se remarcă printr-un peisaj pitoresc desebit, în care se încadrează perfect foișoarele realizate din lemn, ce sunt amplasate de jur împrejurul lacului.
Accesul este gratuit
Zona de picnic din Budeasa dispune de 15 foișoare de lemn cu câte un set de mobilier, 15 mese și bănci din lemn, 15 grătare de oțel și recipiente pentru colectarea deșeurilor, toalete, precum și un spațiu special amenajat pentru copii, unde aceștia se pot juca în siguranță.
La intrarea în parc, se află și un panou ce cuprinde o serie de reguli destinate celor care doresc să utilizeze facilitățile zonei de picnic. De asemenea, în această perioadă marcată de restricții și limitări impuse de pandemia de COVID-19, este foarte important să respectați recomandările specialiștilor privind normele sanitare de siguranță, de igienă și distanțare fizică. Accesul la zona de picnic este gratuit!. Comuna Budeasa se află la aproximativ 10 km de municipiul Pitești, fiind situată în centrul județului Argeș, pe malul stâng al râului Argeș, acolo unde acesta formează lacul de acumulare Budeasa. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 703K. M.Duinea