Şoferul beat nici nu a vrut să audă de alcoolemie!

0

A condus băut şi după ce a fost prins, a refuzat să fie dus la spital pentru recoltare de probe biologice în urma cărora să i se stabilească alcoolemia. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, s-a ales cu dosar penal şi urmează să fie trimis în judecată. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. M.S.

 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 01 iunie 2019, un bărbat de 38 de ani, din Schitu Golești, ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Câmpulung, în timp ce se afla sub influența alcoolului, anunţă IPJ Argeş.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare  de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung,  cu propunere de trimitere în judecată.