Ameninţat cu cuţitul

0



Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, și au reținut un bărbat de 33 de ani, din Merișani. Oamenii legii au stabilit că sâmbătă dimineaţă, Victor Nicolae V,. de 33 de ani, a ameninţat cu un cuţit un alt bărbat din aceeași localitate. Agresorul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.  M.S.