Finala din optimi!

0

  • Anglia – Germania, astăzi, ora 19.00, Pro TV



Anglia si Germania se vor înfrunta în această seară în cadrul optimilor Campionatului European de Fotbal 2020. Cele două reprezentative promit un spectacol deplin, dată fiind rivalitatea sportivă şi obiectivele pentru acest turneu final.


Partida este programată să se dispute pe Stadionul Wembley din Londra, cu o treime din capacitatea maxima a stadionului. Anglia a terminat prima într-o grupă din care au mai făcut parte Cehia, Scoţia şi Croatia, reuşind să nu primească gol până acum la acest turneu final. Rezultatele înregistrate au fost: 1-0 in fata Croatiei si Cehiei, respectiv o remiză albă în duelul britanic contra Scoţiei.

Nemţii au tremurat serios pentru un loc optimi, după ce în meciul decisiv Ungaria a condus de două ori pe tabela de marcaj cu 1-0 şi 2-1, Leon Goretzka marcând golul calificării în minutul 86. În primul joc al grupei pierduse în faţa Franţei, 1-0, dar reuşea să îşi treacă în cont toate punctele partida următoare disputată împotriva Portugaliei după un spectaculos 4-2. Echipa pregătită încă de Joachim Low are rezultate oscilante ultimul an, un 6-0 încasat pe terenul Spaniei în Nations League, de asemenea o altă înfrângere 1-2 pe teren propriu cu Macedonia de Nord în calificarile pentru Cupa Mondială. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.