Înșela cu firmă falsă de transport!

0



Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din județul Olt, a fost prins în flagrant, la Piteşti, după ce a încasat o sumă de bani în contul unui transport pe care nu avea de gând să-l efectueze. Acesta pretindea că are firmă de transporturi, racola clienţii printr-un cont de Facebook, emitea o factură proformă şi astfel încasa un avans din costul final. Ca să nu fie depistat, folosea conturi ale unor persoane racolate la întâmplare. După ce lua banii, dispărea, fără să onoreze contractul. A fost reţinut pentru înşelăciuni şi fraude informatice.


„În după-amiaza zilei de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeș au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 25 de ani, din orașul Potcoava, județul Olt, bănuit de înșelăciuni și fraude informatice, imediat după obținerea unei sume de bani. Bărbatul a fost reținut”, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş.

Flagrantul delict a fost organizat pe strada Banatului, din Piteşti, la puţin timp după ce Ionuț Cătălin P, 25 de ani, din Potcoava, judeţul Olt, încasase 500 de euro. Tânărul nu ştia că cel cu care negociase tranzacţia pe Facebook şi îi promisese că îi aduce o maşină din Anglia este poliţist. Escrocul îi păcălea pe clienţi folosind un cont de Facebook fals.

Prejudiciu, 10.000 euro!
Tânărul oltean se afla în vizorul oamenilor legii de câteva luni. În luna aprilie, poliţiştii SICE au fost sesizaţi de un om de afaceri care a fost păcălit de un fals transportator. Ulterior au venit şi alte sesizări similare, atât de la agenţi economici cât şi de la persoane fizice. “Din cercetări a rezultat că, începând din luna aprilie și până în prezent, folosindu-se de falsa calitate de reprezentant al unei societăți comerciale de transport, cel în cauză ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le solicita bani în avans pentru servicii de transport, prin facturi proforme, fără a efectua acele transporturi. Banii erau virați în conturile unor terțe persoane, racolate de pe stradă, sub diverse pretexte, care îi retrăgeau și remiteau celui în cauză. Prejudiciul estimat, în acest moment, este de 10.000 de euro”, se precizează în comunicatul remis de IPJ Argeş.

Racola oameni de pe stradă!
În timpul anchetei oamenii legii au aflat cum proceda tânărul ca să intre în posesia banilor. Acesta mergea pe stradă, oprea câte un cetăţean îi spunea că trebuie să primească urgent o sumă de bani şi nu are un cont deschis.

Îl ruga să îi dea numărul de cont pentru a putea primi banii şi împreună cu acesta mergea la bancă de unde îi ridica. În felul acesta i se pierdea urma, neexistând o dovadă că el a încasat banii. După organizarea flagrantului Ionuţ Cătălin P. a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sfaturi pentru protejarea împotriva fraudelor
Pornind de la modul de operare folosit de escroc, poliţiştii argeşeni vin cu sfaturi pentru cetăţeni pentru a se proteja împotriva fraudelor : Să nu pună la dispoziția persoanelor necunoscute numărul de cont; Să nu comunice nimănui PIN-ul sau datele înscrise pe card, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare Să nu furnizeze niciodată datele de acces la Internet/Mobile Banking.

Datele înscrise pe card trebuie cunoscute exclusiv de titular și trebuie completate doar când acesta efectuează cumpărături online pe site-uri securizate. Să nu deschidă atașamentele din e-mail-urile primite de la persoane necunoscute. Să nu intre pe link-uri primite prin e-mail-uri necunoscute sau nesolicitate. Să nu instaleze aplicații din surse necunoscute și programe necertificate. M. Sandu