Deputatul Drăghici, la închisoare!

5



Fostul deputat de Argeş şi trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat, ieri la 5 ani de închisoare, cu executare, în dosarul subvențiilor. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este dată de completul de 5 judecători şi este definitivă, Mircea Drăghici fiind încarcerat. Acesta s-a predat la Poliția Municipiului Mioveni, la scurt timp după ce a fost dată sentința, oamenii legii punând în executare mandatul. Mircea Drăghici a fost dus la Penitenciarul Mioveni.


Completul de 5 judecători al ICCJ au respins ieri, apelul declarat de fostul deputat la sentinţa dată în octombrie 2020 de completul de trei judecători al ICCJ. Atunci, Mircea Gheorghe Drăghici a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și i s-au interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice.

De asemenea, Drăghici a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că Mircea Drăghici urmează să execute pedeapsa de 4 ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că totalul pedepsei va fi de 5 ani de închisoare. Drăghici a fost achitat pentru o altă infracțiune de delapidare, instanța constatând că persoana vătămată, respectiv Partidul Social Democrat, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Completul de 5 judecători a respins apelul
După sentinţă Mircea Drăghici a declarat apel, primul termen de judecată având loc în luna martie a acestui an. La unul dintre termenele de judecată fostul deputat a solicitat proba cu expertiză judiciară în materia telecomunicaţiilor, acesta fiindu-i respinsă de magistraţi. Ieri, completul de cini judecători a dat sentinţa definitivă, respingând apelul. Astfel, fostul parlamentar va trebui să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. Ieri în jurul orei 16,00 fostul deputat s-a prezentat singur la sediul Poliției Mioveni iar polițiștii au pus în executare mandatul.

ICCJ a dispus confiscarea de la Mircea Gheorghe Drăghici a sumei de 19.000 euro în echivalentul în lei la data executării sentinţei. Fostul trezorier PSD, Mircea Drăghici, a fost acuzat de procurorii DNA că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil. În februarie 2020, după trimiterea în judecată, Mircea Drăghici a demisionat din PSD ieşind din politică.

Acuzat că şi-a cumpărat casă din banii partidului
Astfel, potrivit procurorilor, în perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov. „În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii. În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid)”, se arată în rechizitoriu.

Mercedes luat pentru soţie de la PSD
„După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului.

Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018”, precizează DNA. M.Sandu