Un tânăr, de 20 de ani, din județul Dâmbovița, a fost reținut de polițiștii piteșteni după ce și-a răpit iubita de pe stradă. Tânăra se despărțise de el și ca să o determine să se împace a lovit-o și a urcat-o cu forța în mașină. M.S.
În ziua de 01 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, și au reținut un bărbat de 20 de ani, din comuna Petrești, județul Dâmbovița.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 23 iunie a.c., în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Pitești, bărbatul și-ar fi agresat fizic fosta prietenă, pe care ar fi urcat-o, cu forța, într-un autoturism, ulterior transportând-o la locuința ei.
După administrarea probatoriului, în ziua de 01 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.