Producția mașinilor diesel și pe benzină ar putea fi oprită

0
0



Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice. Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european.


Conform mai multor surse, Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035, informează digi24ro. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi.

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035. Aceste cifre, aflate încă în discuţie, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus şi înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Citiți și: 20 de ani de la înființare și prezentarea lotului!Astfel, pe o piaţă care la nivel global a regresat din cauza pandemiei, vânzarea maşinilor electrice avansează puternic. Acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019. Noile reglementări vor favoriza şi mai mult aceste vehicule şi vor stimula abandonarea celor hibride şi hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric şi bateria. Un motiv de nelinişte pentru o industrie care asigură 14,6 milioane de locuri de muncă în UE şi care încă mizează mult pe această tehnologie de tranziţie. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.