Un an închisoare pentru 500 pachete de țigări!

0



Un piteștean, prins în timp ce comercializa țigări de contrabandă a fost judecat și condamnat. Bărbatul a fost prins cu 10.000 de țigarete, toate fiindu-i confiscate. Pe lângă valoarea considerată ca prejudiciu adus la bugetul de stat, sumă pe care a fost nevoit să o plătească, bărbatul a primit și 1 an și 20 de zile condamnare.


Contrabanda cu țigări netimbrate este o problemă cunoscută de autorități. În ciuda numeroaselor încercări de eradica fenomenul, în piețele din Pitești încă se vând țigări nefiscalizate.

Mulți dintre comercianți au fost trimiși în judecată. Printre ei și Ionel Ș., din Pitești, care a fost prins în timp ce vindea țigări de contrabandă în apropierea Piești Ceair din Pitești. La percheziții oamenii legii au descoperit o cantitate mare de țigări Marvel, pe care au confiscat-o.

După finalizarea cercetărilor, piteșteanul a fost trimis în judecată, dosarul ajungând la Judecătoria Pitești. Recent, magistrații au dat sentința. „Stabileşte faţă de inculpatul Ş I, pedeapsa închisorii de 1 an si 20 zile pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.270 alin 3 din Lg.86/2006 cu aplic.art.75 alin2 lit.a si b si art.76 C.p. În baza art. 83 Cod penal amână aplicarea pedepsei. (…) fixează termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în sentinţă.

Inculpatul are anumite obligaţii în perioada termenului de supraveghere. În perioada judecării din suma care a fost confiscată de la Ion Ş, a fost achitat prejudiciul, urmând ca bărbatului să i se restituie o diferenţă de 490 lei.

Citiți și:“Datoria externă e la cel mai mare nivel!”Întreaga cantitate de ţigări, 500 de pachete rămâne în custodia statului, fiind confiscată. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. M.S.