“Primele 20 de minute au făcut diferența!”

0

  • Pelici știe unde a pierdut meciul



Antrenorul principal al Mioveniului, Alexandru Pelici știe cum a pierdut echipa sa meciul de debut în Liga 1. Tehnicianul a analizat jocul de la Mediaș și spune că elevii săi au dat o replica bună.


”Dacă e să scoatem primele 15-20 de minute din prima repriză, cred că am facut un joc bun. Din păcate, acele minute au făcut diferenţa pentru scorul final, chiar dacă după aceea am jucat bine şi am avut o posesie bună.

A doua repriză ne-am creat destule ocazii, din păcate n-am reuşit să marcam şi plecăm învinşi.

Citiți și:Sfântul Ilie TesviteanulDacă atât s-a terminat, plătim tribut emoţiilor de început şi greşelilor, pentru că au fost 2-3 greşeli mari care ne-au costat.
Cred că am dat o replică bună pentru primul joc în Liga 1. Sper ca meciul următor să începem din primul min concentraţi, conectaţi la joc şi să nu ne mai tremure picioarele când intrăm pe teren, pentru că nu avem de ce. Ne-am dorit să fim aici şi trebuie să arătăm că putem să ne luptăm cu oricine de la egal la egal”, a declarat Alexandru Pelici. S.M.