Apartamentele noi din România, printre cele mai scumpe din Europa!

0



Potrivit raportul Deloitte Property Index 2021, preţurile apartamentelor noi vândute pe piaţa din România au crescut cu 3,1%, în 2020 faţă de anul anterior, până la o medie de 1.322 de euro/mp. În acest context ţara noastră ocupând locul 4 din 24 de state analizate.


Datele centralizate în cercetare arată că, în privinţa gradului de accesibilitate a locuinţelor pentru locuitorii fiecărei ţări, calculat în funcţie de numărul de salarii medii brute anuale necesare pentru cumpărarea unui apartament nou standard (70 mp), România se află la jumătatea clasamentului.

Unde sunt cele mai scumpe locuinţe

Studiul Deloitte evidenţiază faptul că, pentru prima dată, Austria a devenit în 2020 ţara cu cele mai scumpe locuinţe dintre cele analizate, cu un preţ mediu de 4.457 de euro/mp, urmată de Franţa, cu 4.421 de euro/mp. Preţuri de peste 4.000 de euro/mp s-au mai înregistrat, anul trecut, şi în Germania, Marea Britanie şi Israel.

La polul opus, cu cele mai mici preţuri pentru locuinţele noi tranzacţionate, se află Bulgaria, cu o medie de 578 de euro/mp, urmată de Bosnia-Herţegovina, cu 881 de euro/mp. România se clasează în acest top pe poziţia a patra, cu un preţ consemnat în 2020 de 1.322 de euro/mp.

Preţurile au crescut în majoritatea ţărilor

Conform sursei citate, anul trecut, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat în Ungaria (+12,3% faţă de 2019), Olanda şi Germania (+10,81%, fiecare).

Per total, anul trecut, preţurile locuinţelor au crescut în 21 dintre cele 24 de ţări analizate. Pe de altă parte, ieftiniri s-au consemnat în perioada menţionată în Norvegia – cu aproape 4%, Bosnia-Herţegovina (-1,54%) şi Italia (-1,24%).

România, cu o urcare anuală de 3,1% a preţurilor, se plasează pe locul şase în ordinea crescătoare a scumpirilor.

Unde sunt cele mai mari chirii

Raportul Deloitte Property Index 2021 analizează şi 61 de oraşe europene, iar Paris conduce în topul celor mai scumpe locuinţe, cu un preţ mediu de 12.917 euro/mp pentru un apartament nou, urmat de Tel Aviv (10.332 euro/mp), Munchen (8.700 de euro/mp) şi Londra (7.916 euro/mp).

În această ierarhie sunt incluse şi trei oraşe din România, respectiv: Cluj-Napoca (1.800 de euro/mp), Bucureşti (1.440 de euro/mp) şi Timişoara (1.270 de euro/mp). Capitala Franţei conduce şi în topul oraşelor cu cele mai mari chirii, cu 28,6 euro/mp/lună, urmat de Londra (26,1 euro) şi Oslo (24,7 euro).

În România, cele mai scumpe credite ipotecare

Realizatorii studiului au calculat şi gradul de accesibilitate a locuinţelor pentru locuitorii din ţările analizate, în funcţie de numărul de salarii medii brute anuale de care este nevoie pentru a achiziţiona un apartament nou standard (70 mp).

Astfel, un român are nevoie de şapte salarii anuale pentru o astfel de achiziţie, ceea ce reprezintă un nivel mediu de accesibilitate. Cel mai greu accesibile locuinţe sunt în Serbia, unde este nevoie de 15,2 salarii medii brute anuale pentru o locuinţă proprie, iar cele mai accesibile sunt în Portugalia, Belgia şi Irlanda (3,1 salarii medii anuale).

În schimb, în România sunt cele mai scumpe credite ipotecare, cu o rată medie a dobânzii de 5,3% pe an.
La polul opus se află Portugalia, unde dobânzile pentru astfel de împrumuturi fluctuează în jurul a 1% pe an.

24 de ţări analizate

Studiul Deloitte Property Index, aflat la a zecea ediţie, analizează evoluţia pieţei imobiliare rezidenţiale din 24 de ţări şi 61 de oraşe europene pe parcursul anului 2020.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. M.Duinea