Bilanţ la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş S-a muncit mai mult în 2019!

0

Ieri, la sediul Inspec­to­ratului pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc bi­lanţul activităţii din anul care s-a încheiat. Inspec­torul şef Bogdan Olar a prezentat în faţa subal­ternilor săi dar şi a şefi­lor de instituţii invitaţi la eveniment, activitatea în cifre a pompierilor arge­şeni. Potrivit raportului pe anul care s-a încheiat, reprezentanţii ISU Argeş au răspuns la 48 de soli­citări zilnic, în creştere faţă de anul 2018.  M.Sandu Foto C. Tudor
„Anul trecut, inspectoratul şi serviciile voluntare de urgenţă au fost solicitate pentru a interveni la 17.445 de evenimente, în medie 48 pe zi, din care: 6.438 de acţiuni situaţii de urgenţă şi 11.007 acţiuni SMURD, cu o creştere de 7 % faţă de cele 16.356 de evenimente înregistrate în anul 2018, după 3 ani consecutivi când s-a înregistrat o menţinere la acelaşi nivel. Acţiunile privind situaţiile de urgenţă au fost reprezentate de: 3.701 intervenţii; 102 misiuni asigurare-supraveghere – monitorizare a zonei de producere probabilă a unei situaţii de urgenţă; 2.2279 de recunoaşteri în teren; 82 de exerciţii cu forţe în teren, 118 întors de pe traseu, 79 de deplasări fără intervenţie, 77 de alertă falsă“, a precizat Inspectorul şef al ISU Argeş, Bogdan Olar. Acesta a mai spus că cele mai multe dintre intervenţii au fost reprezentate de SMURD: „În perioada 01.01.31.-12.2019 SMURD a intervenit în 10383 de cazuri, în medie 29/zi, comparativ cu cele 10455 de cazuri în anul 2018, reprezentând o scădere de aproape 1 % a numărului de intervenţii, acordând ajutor medical de urgenţă, descarcerare sau asistenţă persoane la 10264 de persoane (9325 de adulţi şi 939 de copii). Timpul mediu de reacţie la intervenţiile SMURD a fost de 12 minute în anul 2019, iar timpul mediu de intervenţie a fost de 53 de minute în anul 2019“, a precizat inspectorul şef.
Şcoli neautorizate
În cadrul reprezentării raportului activităţii pe anul trecut, Bogan Olar a amintit şi faptul că mai multe şcoli din judeţ nu au autorizaţii de la ISU: „Situaţia construcţiilor cu destinaţie învăţământ la nivelul judeţului se prezintă astfel: 770 de clădiri existente la nivel judeţean cu funcţiuni de învăţământ din care: 566 nu se supun autorizării de securitate la incendiu, 204 se supun autorizării de securitate la incendiu, 84 deţin autorizaţie de securitate la incendii 120 sunt neautorizate“. De asemenea acesta a mai precizat cu privire la exerciţiul care s-a derulat pe parcursul anului trecut, de verificare a sirenelor, „Miercurea alarmelor“. „La nivelul judeţului Argeş există un număr de 211 sirene electrice şi electronice la nivelul autorităţilor publice, instituţiilor şi operatorilor economici, 18 dintre acestea fiind neoperative. Din totalul sirenelor, 90 sunt cu acţionare în sistem centralizat, celelalte fiind cu acţionare locală. Totodată, există si 21 de localităţi care nu au în dotare echipamente de înştiinţare-alarmare.
În anul 2019, în cadrul proiectului „Miercurea Sirenelor“ inspectoratul a desfăşurat 10 exerciţii de antrenamente pentru transmiterea mesajelor de înştiinţare, prealarmare şi verificare a funcţionării sirenelor de alarmare publică. Protecţia populaţiei şi a salariaţilor prin adăpostire se realizează printr-un număr de 124 de adăposturi de protecţie civilă, adăposturi publice cu capacitate de 14.895 de persoane“, a mai spus Bogdan Olar. Acesta a precizat că în caz de catastrofă, oamenii se pot adăposti la subsolurile blocurilor, acolo unde există.