Apel la solidaritate din partea LPF

0


Liga Profesionistă de Fotbal care are în orgniazare Liga I şi Federaţia Română de Fotbal care organizează meciurile e Liga II, III şi Cupa României face un apel la calm, adresându-se strucutilor sportive şi fotbaliştilor angrenaţi în campionatele din ţară.


Apelul se adresează şi echipelor noastre de fotbal CS Mioveni, FC Argeş şi Unirea Bascov, care evoluează în Ligile a doua şi a treia. FRF, LPF și AFAN astfel, invită toată familia fotbalului românesc să dea dovadă de solidaritate, unitate, toleranță și responsabilitate în această perioadă dificilă!
Având în vedere situația actuală din fotbalul românesc, cauzată de pandemia COVID-19, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România fac un apel la calm și responsabilitate.
Începând din 12 martie 2020 toate competițiile fotbalistice de pe teritoriul României au fost amânate, iar această criză a condus deja la mari probleme din punct de vedere sportiv și financiar pentru toate părțile implicate. Este important ca în aceste momente să arătăm înțelegere și unitate pentru că suntem în această situație dificilă împreună. Trăim vremuri în care nu propriul interes trebuie să primeze, ci cooperarea între noi, fie că este vorba despre fotbaliști, cluburi sau forurile fotbalistice. Avem datoria ca toți cei implicați în fotbal, dând dovadă de înțelegere, solidaritate și bună-credință, să găsim soluțiile care să reducă pe cât de mult posibil impactul negativ asupra întregului fenomen pe care îl iubim.
Vă asigurăm că Grupul de Lucru format de FRF încearcă să ia cele mai bune decizii în beneficiul fotbalului. Obiectivele care ne orientează deciziile sunt: # siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea competițiilor sportive; # sustenabilitatea financiară a cluburilor; # producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru jucători și cluburile de fotbal. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.