Prepeliţă: „Mergem cu încredere la Mediaş”

0



Andrei Prepeliţă, antrenorul echipei FC Argeş, îşi doreşte ca elevii săi să facă uitate eşecurile cu Universitatea Craiova şi UTA.


Tehnicianul le cere jucătorilor să se concentreze atât pe faya defensivă, cât şi pe cea ofensivă: „Ne aşteaptă un meci greu, în deplasare, contra celor de la Mediaş. I-am analizat, am văzut ultimul lor meci, Gaz Metan este o echipă ce a câştigat în prima etapă, apoi a jucat cu Farul şi a făcut un meci bun. O echipă bună, au schimbat foarte mulţi jucători. Noi nu suntem într-o situaţie foarte bună, nu ne aşteptam ca din două etape să nu obţinem punct sau puncte, dar acesta e fotbalul.

Poate anul trecut am obţinut victorii neavând multe ocazii şi dând gol din singura ocazie pe care am avut-o. Am discutat pe marginea acestui aspect cu băieţii, este frustrant, dar trebuie să începem să marcăm pentru a obţine puncte. Ne-a lipsit golul în aceste etape.

Moralul jucătorilor este bun, şi-au revenit după eşecul suferit pe propriul teren, în runda precedentă. Mergem cu încredere la Mediaş, scopul este de a obţine punct sau puncte. Meciul de la Mediaş poate fi un nou început pentru FC Argeş, sperăm să marcăm. Dacă defensiv lucrurile au mers bine, deşi am primit două goluri, trebuie să ne mişcăm bine ofensiv, să începem să marcăm, pentru că fotbalul se joacă pe goluri… Dacă nu marchezi, primeşti un gol şi pierzi punctele”. M.D.