- Curierul zilei vă prezintă tehnicile de pescuit
Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru. În fiecare săptămână vă vom prezenta câte o baltă de pescuit din Argeş şi nu numai, tehnici de pescuit la diverse specii de peşti, nade, momeli şi monturi pentru prinderea acestora, reţete culinare pe bază de peşte şi cele mai importante legi în vigoare privind pescuitul sportiv.
În această săptămână vă prezentăm „Metode de nădire”. Informaţiile sunt oferite de specialiştii de la Pescar Mehedințean , unul dintre cele mai bune site-uri de pescuit din ţară. Evident că după ce ne-am hotărât asupra unei rețete de nadă și am trecut de etapa cu prepararea nadei urmează în mod logic să facem nadirea. Așa că în rândurile de mai jos vom face o scurta trecere în revista a tuturor metodelor de nădire, mai mult sau mai puțin moderne, specificând aplicabilitatea fiecăreia în parte,precizia și costul.
Nădirea cu mâna
Se poate face atunci când pescuim la distanţe mici (până în 20 m) și e utilizată de obicei atunci când pescuim la plută în apropierea malului. Se fac mai mulți bulgări de nadă cam de dimensiunea unei portocale care apoi sunt aruncați pe zona unde dorim să atragem peştii. Este o metodă rapidă însă precizia depinde de antrenamentul fiecăruia. Cost: gratis.
Nădirea cu „arcul”
Nu e vorba de arcul de la năditoarele cu care suntem obișnuiți cu toții, ci de un arc supradimensionat cu spire destul de rare, confecționat special din sârma de galvan ceva mai groasă (2 – 3 mm). De obicei are forma cilindrică sau conică, lungimea de cca 10 cm iar diametrul în jur de 4 – 6 cm, în funcție de cantitatea de nadă cu care doriți să-l încărcați. Pe lângă acest arc mai aveți nevoie și de o lansetă capabila să arunce în jur de 150 – 200 grame. Se poate folosi până la distanţe de 40 – 50 m și are avantajul că duce nada direct pe fundul apei. După ce a atins substratul se lasă un pic apoi se smucește de lanseta de 1 – 2 ori pentru ca nada să cadă din arc, apoi se recuperează. Metoda este destul de precisă și rapidă. Cost: foarte ieftin.
Nădirea cu lopata
Discutam aici despre lopata de nădire (cea din imaginea alăturată și nu de unealta industrială cu același nume! Poate fi utilizată la aruncarea pe vad a nadei, boiliesurilor ori diverselor semințe. Distanţa de aruncare variază în primul rând după lungimea cozii, care poate ajunge până la 2 m, dar și după condiția fizică a fiecăruia. E bine de știut că o persoană antrenată poate arunca bulgări de năda până la cca 70 – 80 m! Fac aici o paranteză ca să vă spun că am văzut pe baltă asemenea lopeți, confecționate dintr-o bucată de țeavă de plastic de 3 țoli tăiată frumos și fixată pe o coadă de matură (din acelea de lemn de fag). Metoda are precizie medie și este rapidă dar foarte obositoare. Cost: mic spre mediu.
Nădirea cu cobra
Daca vă e frică de șerpi atunci nu vă recomand această metodă! Glumesc! Cobra nu este decât o bucată de țeavă, confecționată de obicei din plastic (PVC) și mai rar din metale ușoare (aliaje de aluminiu), cu lungimea de până la 1 m și cu o forma ușor curbată la capăt. Este utilizată la nădirea cu boilliesuri și din această cauza fabricarea lor se face după diametrul acestora – uzual între 16 și 24 mm. Pot fi aruncate deodată mai multe boilliesuri (maxim 5 – 6) iar cu ajutorul acestui dispozitiv se pot atinge chiar și distanţe de peste 100 m! E bine că înainte de utilizare să o udați pe interior. Precizia este buna dar depinde mult de antrenament. Este recomandată mai mult la nădirea de întreținere pentru că nu este o metodă rapidă. Cost: mic spre mediu.
Nădirea cu praștia
Nădirea cu praștia este o metodă cu precizie destul de ridicată și relativ rapidă. În funcție de praștia folosită puteți arunca bulgării de nadă până la 60 – 80 m, însă acest lucru este valabil doar în cazul anumitor prăștii mai puternice. Pentru prăștiile obișnuite distanţa de aruncare se situează în jurul a 40 m. O problemă frecvent întâlnită la nadirea cu praștia este că elasticul cedează destul de repede, fiind necesară înlocuirea lui (și nu e tocmai ieftin). Această metodă poate fi folosită atât pentru nădirea de start cât și pentru nădirea de întreținere. Cost: mediu.
Nădirea cu racheta
Pentru folosirea oricăreia dintre cele două tipuri de rachete prezentate în imagine aveți nevoie de o lansetă puternica, capabilă să arunce 200 – 250 grame. Racheta obișnuită după ce atinge suprafața apei se răstoarnă, din cauza că vârful conține o bucată de spumă flotantă. Cu ea pot fi lansate pe vad pelete, boillies ori nada făcută bulgari. Semințele mici nu sunt recomandate pentru că pot să cadă prin găurile rachetei. Spomb-ul în schimb poate transporta orice fel de nadă (mai puțin lichide), pentru că nu are găuri. Acesta din urma are în partea din faţă un buton (roșu de obicei), care la contactul cu apa deschide cele două jumătăți, lăsând conținutul să cadă. Recuperarea se va face imediat după ce spomb-ul atinge apa. Metoda are precizie ridicată și poate fi folositî pentru nădirea la distanţe mari (cca 120 – 150 m) fiind în același timp destul de rapidă. Nu e o metoda recomandată pe ape curgătoare, pentru că împrăștie nada pe o suprafață mare.Cost : mic spre mediu.
Nădirea cu lanseta
Este o metodă simpla și eficientă pentru aplicarea ei având nevoie doar de o cupa de nădire (numită și catapulta pentru lansetă) asemănătoare cu cea din imagine și de o lansetă cu puterea de aruncare între 150 – 250 grame. Fixați cupa de nailonul lansetei folosind o agrafă, apoi încarcați-o cu bulgării pregătiți anterior și lansați. Cu puțin antrenament se poate ajunge la o precizie de lansare foarte bună și la distanţe de circa 100 – 120 m! Dacă aveți la îndemănă o foarfecă, o sticlă de plastic de 5 litri, plus ceva îndemănare puteți să vă confecționați rapid o astfel de catapultă pentru lansetă chiar și pe malul bălții.
Nădirea cu catapulta
Catapulta este în esență un fel de praștie de mari dimensiuni și e folosită în special atunci când trebuie să nădim cu cantități mari, rapid și la distanta foarte mare (până la 200 m). Deşi e prevăzută din fabrică cu un sistem solid de fixare, uneori poate fi nevoie de ajutorul unei a doua persoane care s-o ţină pe poziție (din cauza elasticului foarte puternic). Și catapulta suferă de aceiași boala ca și praștia – elasticul se poate rupe când ne e lumea mai dragă. Metoda are precizie și viteză ridicată. Cost: mediu spre mare.
Nadirea cu bărcuța
Nădirea cu bărcuța teleghidată este una dintre cele mai eficiente, dintre toate metodele descrise mai sus. Poate transporta pe vad o cantitate de 3 – 5 kg de nadă odată, ba mai mult poate fi încărcată cu până la trei sortimente diferite, pe care le puteți lansa în același loc sau în locuri diferite, la un singur drum. Raza de acțiune diferă de la model la model și poate ajunge până la 250 – 300 m. Nădirea cu bărcuța teleghidată mai are și avantajul de a fi foarte silențioasă dar și extrem de precisă. Cost: foarte ridicat.
Nădirea cu PVA solubil
În contrast cu metodele descrise mai sus, aplicate de obicei pentru a nădi cu cantități însemnate de nadă și pe suprafețe relativ mari, nădirea localizată în imediata apropiere a cârligului ne poate aduce în cârlige trofee la fel de frumoase.
Una dintre metodele folosite pentru nădirea localizată implică utilizarea clasicelor coșulețe, pe care le cunoaște toată lumea, așa că n-o să mai intram în detalii. Cealaltă, mult mai recentă și modernă presupune folosirea sub diferite forme a PVA – ului (alcool polivinilic) – pungi, plase, benzi sau fire – acest material având proprietatea de a se dizolva complet în apă pe durata câtorva zeci de secunde, fiind complet inodor și nepoluant. Timpul de dizolvare poate varia de la un producător la altul, așa că trebuie verificat înainte de utilizare. În pungile din PVA pot fi puşi chiar și atractanți lichizi, atât timp cât nu sunt pe baza de apă. Plasa de PVA se umple prin tubul cu care e cumpărată, iar conținutul săculeţilor obținuți se presează pentru a fi mai compacți. Folosirea oricărei forme a PVA scade distanţţa de lansare cu circa 20% – 30%. Cost: mediu. M.D.