Acum câteva zile a fost desemnată firma care se va ocupa de tronsonul 4 (Colonești-Pitești) al Drumului Expres “Craiova-Pitești”. Este vorba despre UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct, care a fost desemnat câștigător deja de două ori pe acest sector, dar licitația a fost contestată.
De la momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție. Ministerul Transporturilor spune însă că există mari șanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual – mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja mobilizate de constructor pe loturile 2 și 3. Acestea ar trebui să fie gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1), se mai precizează. Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12: Lungime: 121 km Viteza de proiectare: 120 km/h Platforma: 22,00 metri Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri Spațiu median: 3,00 metri Acostamente: 2 x 1,5 metri Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri. Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova – Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate. Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier. Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele două contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.
Tronsonul 2: Balș – Slatina Lungime: 39,85 km Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA) Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021 Potrivit CNAIR, pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun: peste 20.000 metri³ de beton, peste 3.200 tone oțel beton, lungimi între 12 – 40 metri, înălțimi între 60 – 200 centimetri, peste 1.800.000 metri de toron. Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri. Grinzile sunt realizate în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier.
Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 – UMB pentru ambele tronsoane. Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB, dar și de această dată au fost depuse contestații. E bine de știut că, în momentul actual, în România NU EXISTĂ NICIUN DRUM EXPRES conform normativului de drum expres aflat în vigoare (DX-AND_589-2013). Există totuși în execuție Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești, conform normativului din 2007.
În orice caz, dincolo de toate miturile urbane perpetuate care clasifică unele drumuri de patru benzi cu separatoare de sens, drept drum expres, în România la ora actuală nu există drumuri expres. Scriptic, ele sunt doar trecute în Codul Rutier și sunt asimilate ca limită de viteză drumurilor naționale europene (100km/h). În realitate, conform normativului actual, un drum expres este destul de asemănător cu o autostradă: e un drum de mare viteză (100km/h+), are cel puțin două benzi pe sens, are sensurile separate, nu trece prin localități, iar intersecțiile sunt denivelate (fără conflict de trafic).
Față de o autostradă, însă, există mai multe diferențe, printre care: benzile sunt mai înguste, lipsesc benzile de urgență, tipul de parapet separator e diferit și spațiul median e mai mic, benzile de încadrare accelerare/ decelerare diferă, iar curbele și razele șoselei sunt diferite. M.D.