Vineri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au avut loc percheziţii, fiind vizată o angajată a unităţii. Aceasta era suspectată că a sustras echipamente de protecţie necesare personalului. Ileana U. de 59 de ani, este magazioneră şi fura din produsele pe care le avea în gestiune.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 4 percheziții, toate în municipiul Piteşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare. În cadrul activităţilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea efectelor pandemiei determinate de infecţia cu virusul COVID-19, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, astăzi, patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice.Din cercetări a reieșit faptul că, o persoană, în calitate de angajat al unei unităţi spitaliceşti, ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie, pe care le-ar fi remis către diverse persoane fizice.În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe materiale specifice de protecţie (măşti, mănuşi, soluţii dezinfectante) de la domiciliile celor două personae. 3 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri”, a transmis IPJ Argeş într-un comunicat de presă. Percheziţiile au avut loc la spital, acasă la angajată, la o femeie şi la un bărbat cărora Ileana U. le-a vândut materialele sustrase. Magazionera a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Sâmbătă ea a fost eliberată, după ce a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525