Pregătiri pentru Trofeul Câmpulung Muscel

0



Președintele FRAS, musceleanul Norris Măgeanu, alături de vicepreședintele Cătălin Nicolaescu, dar și președintele clubului-organizator Brothers Motorsport, Iulian Nicolaescu, au avut o primă întâlnire de lucru cu primarul Municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, pentru stabilirea modului de desfășurare a competiției Trofeul Câmpulung Muscel.


Concursul, care reprezintă a șaptea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă, revine în calendarul FRAS după un an de pauză. Trofeul Câmpulung Muscel va avea loc în perioada 17-19 septembrie pe traseul binecunoscut de la Trofeul Râușor. În 2019, un total de 62 de concurenți au luat startul la etapa de viteză în coastă de la Câmpulung Muscel, care a stabilit și numele campionului pentru acel sezon la Categoria II, Lucien Hora.

La Categoria I, victoria i-a revenit atunci lui Eduard Cozma. Trofeul Câmpulung Muscel este cel de-al doilea eveniment automobilistic al anului în județul nostru, după Raliul argeșului, competiție care a atras mii de spectatori. Și la Trofeul Câmpulung se anunță o asistență numeroasă, având în vedere că la start se vor alinia cei mai buni piloți care vor concura cu bolizi de sute de cai putere. M.D.