Fost deputat implicat în accident!

0
0


Un fost deputat PSD Argeș a fost implicat într-un accident rutier petrecut sâmbătă, la Ștefănești. Ex parlamentarul se afla la volanul mașinii sale și se pare că a ieșit de pe un drum lateral fără să acorde prioritate, după cum au stabilit polițiștii rutieri.


Este vorba de fostul deputat Radu Vasilică. Acesta se afla în mașină împreună cu soția. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Ștefănești, conducea autoturismul pe strada Izvorani și a ieșit în DN 7, acolo unde a intrat în coliziune cu un BMW, condus de o femeie în vârstă de 31 de ani, din Ștefănești.

În urma loviturii, soția fostului parlamentar a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Pitești.  Din mașina cealaltă a fost rănită o pasageră în vârstă de 83 de ani, care a suferit leziuni ușoare. Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești, care au efectuat cercetările la fața locului, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Reamintim că în noiembrie 2017, Radu Vasilică a fost victima unui grav accident, în timp ce conducea o motocicletă. Acesta s-a aflat în stare critică având multiple leziuni. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.