Se poate afla online cine are datorii la sistemul public de pensii

0
0



Dacă își fac un cont în site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), salariații pot afla rapid, urmând câțiva pași simpli, dacă au datorii către sistemul public de pensii, pentru care riscă executarea silită.


Conform site-ului CNPP, pentru a activa un cont, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate (original și copie), la orice casă locală de pensii, informează avocatnet.ro. Ulterior, veți primi un e-mail prin care veți putea seta parola contului, după care veți putea accesa efectiv contul tău din site-ul CNPP pentru a verifica dacă figurezi cu datorii la sistemul public de pensii. Pașii care trbuiesc urmați sunt:

1. Autentificarea în contul de utilizator se face prin apăsarea butonului „Autentificare” din colțul din dreapta-sus al site-ului www.cnpp.ro. Se va deschide o pagină în care vei introduce e-mail-ul și parola pe care le-ai setat pentru contul tău, iar apoi vei apăsa pe „Autentificare”.
2. Odată intrat în cont, vei avea la dispoziție un meniu în partea stângă a paginii. În meniu, selectezi „Datele mele din sistemul public de pensii”.
3. În acea secțiune, intri pe „debite executare silită” și apoi apeși pe „Generează raport actualizat”.

4. Când un raport este gata, primești un e-mail de notificare și raportul îl poți descărca, în format PDF, din contul de pe site-ul CNPP (din aceeași pagină în care ai cerut generarea raportului). Dacă n-ai nicio datorie, atunci aproape imediat se va genera un fișier în care scrie că asemenea informații sunt inexistente în sistem. Dacă ai datorii, atunci acestea vor fi detaliate în fișier (și s-ar putea să dureze mai mult până este generat de sistem). S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.