Patru maşini au fost implicate într-un accident petrecut la Lunca Corbului, ieri dimineaţă. În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că vinovat de coliziunea în lanţ este un şofer în vârstă de 33 de ani, din Slatina. Acesta a depăşit neregulamentar două tiruri care se deplasau în aceeaşi direcţie pe prima şi a doua bandă. Mașina, un Mercedes C 63 Coupe în valoare de zeci de mii de euro, a fost distrusă.
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs pe DN 65, în localitatea Lunca Corbului.
Oamenii legii au constatat că Cătălin D., 33 de ani, din Slatina, aflat la volanul unui Mercedes care se îndrepta dinspre Piteşti către Slatina, s-a angajat în depăşirea a două tiruri, care circulau în aceeaşi direcţie, pe prima şi a două bandă, fiind conduse de George R., de 26 de ani, din Cioranu, judeţul Prahova şi Florea B., de 51 de ani, din Caracal, judeţul Olt. În acelaşi timp, din sensul opus venea un Opel condus de Marius B., de 36 de ani, din Craiova, cele două autoturisme ciocnindu-se violent. În urma impactului, Mercedes-ul a fost aruncat înapoi, lovind cele două tiruri, după care a fost aruncat pe marginea şoselei, Opel-ul fiind proiectat în şanţ.
Şoferul vinovat a ajuns la spital
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului celui de-al doilea autoturism, Cătălin D. având răni la faţă. O tânără, în vârstă de 29 de ani, martoră la accident, a suferit un acac de panică având nevoie de îngrijiri medicale,
De asemenea şoferii celorlalte vehicule implicate au fost asistaţi medical la faţa locului, fără a fi necesar transportul la spital. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs. M.Sandu