FC Argeș Volei a început pregătirea

0

Volei



Echipa de volei feminin a Piteștiului a început pregătirea pentru noul sezon competițional. Prima ședință de pregătire a avut loc luni la Sala Sporturilor Trivale într-un efectiv redus. FC Argeș Volei va evolua în liga secundă după ce la finalul ediției precedente a retrogradat din primul eșalon valoric al țării. Oficialii clubului din Trivale au anunțat că obiectivul echipei este revenirea pe prima scenă a țării.

Bogdan Paul, noul antrenor

Pe parcursul pauzei competiționale, conducerea administrativă a clubului a numit un nou staff tehnic, ce cuprinde nume importante din voleiul românesc. Astfel, echipa FC Argeș Volei are un nou antrenor principal, în persoana lui Bogdan Paul. Acesta revine la Pitești după ce a condus pe Agroland Timișoara, Swietelsky-Békéscsaba, echipă alături de care a evoluat în semifinalele CEV Cup, dar și pe CSU Belor Galați.

Schimbări în compartimentul administrativ

În afară de numirea lui Paul Bogdan în funcția de antrenor principal al echipei de volei feminin, conducerea clubului argeșean a operat mai multe modificări și la nivel administrativ. Astfel, Roxana Davidescu se va ocupa de partea administrativă, urmând să ocupe funcțiile de antrenor secund și team-manager. Staff-ul este completat de Bogdan Vâlcu, preparator fizic, și Andrei Costea, kinetoterapeut care a mai lucrat la Pitești alături de antrenorul Bogdan Paul. M.D.