- Din punctul meu de vedere
Gabriel Liiceanu: ”Nu am scris un rând fără să simt apoi o jenă, o silă insuportabilă, fără să mă îndoiesc total de misiunea și capacitățile mele”.
Cioran, Caiete: ”Jur să nu vorbesc niciodată despre lucruri pe care nu le stăpânesc, să nu improvizez pentru nimic în lume, să nu îmi bat joc de subiectul pe care îl tratez, să nu mă înjosesc în propriii-mi ochi.”
Italianul Carlo Cipolla a identificat 5 legi ale prostiei. Prima lege a prostiei – Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară. A doua lege a prostiei – Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale. Legea a treia a prostiei – Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii actantului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el. A patra lege a prostiei – Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor. A cincea legea a prostiei – Prostul e cel mai periculos tip de personalitate. Avea dreptate Schiller: “Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși.” Există și ”Enciclopedia Prostiei ”(De Encyclopedie van de Domheid) scrisă de olandezul Matthijs van Boxsel. Einstein: ”Doar două lucruri sunt infinite, Universul și prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul „. Valeriu Gherghel: „Cărturarul este, prin definiţie, o fiinţă comică”. Valeriu Gherghel: „Mau uşor îi este cămilei a trece prin urechea boldului decât eului prin încercarea corozivă a introspecţiei celuilalt. ” Veleriu Gherghel: „Când citeşti, lumea devine aproape suportabilă.” Valeriu Gherghel: „Cu cât citeşti mai mult, cu atât trăieşti mai intens, mai cuprinzător, mai terifiant,. Mai sigur. Bine folosită, cartea îl fereşte pe om de necazurile existenţei, oferindu-i un adăpost fantasmatic, nebiruit. Îl ţine departe de boli şi îl protejează de surprize. Pentru cititorul prevenit, nu mai există aleatoriu, hazard. Ştie deja totul. În revolta împotriva lui Dumnezeu şi a destinului, cartea devine astfel un aliat preţios.” Dându-şi seama că s-a grăbit scriind cele de mai sus la pagina 32 a cărţii sale Porunca lui Rabi Akiba, Gherghel adaugă o pagină mai încolo: „Strict vorbind, cartea nu foloseşte la nimic şi nu ridică niciun obstacol valabil în calea suferinţei ori a anihilării.” Cică fiecare înger este o specie distinctă, reprezentată printr-un singur exemplar. Imposibil de generalizat. Este el însuşi o idee platoniciană, aş comenta eu, singura idee materială, singura situaţie în care cearta nominalistă este de la sine rezolvată. Augustin, despre dogmă, explicat de Gherghel. Rolul dogmei nu este de a dă un răspuns final, ci de a opri o dispută care risca să se eternizeze şi să facă rău Bisericii.
Răspunsul oferit de dogmă nu epuizează întrebarea dar o face inutilă pentru viitor.
Din Sanhedrin. Un verset poate primi tot atâtea explicaţii sâte aşchii se desprind dintr-o piatră lovită cu ciocanul. Gherghel. Rabbi Akiba interzice rostirea Cântării Cântărilor la nunţi. O scoate din context. Gherghel sesizează raportul text – context al lui Batteson (double baind). După Origen, adevărul Scripturii este în fiinţa ei ca sufletul în om. Petruşka lui Gogol şi Samuel Pepys cu al său jurnal de lectură. Asocierea lui Valeriu Gherghel Thoma de Aquino. Timeo hominem unius libri. În limba ebraică, asemenea limbilor latină și greacă, numerele se scriu cu litere. Cine este, așadar, personajul al cărui nume se scrie exact ca 666 ? Nimeni altul decât împăratul Nero. Numele său, Nero Caesar, se scrie în ebraică NRWN QSR. Însumând valorile numerice ale literelor, avem următoarea ecuație.
N=50
R=200
W=6
Q=100
S=60
50+200+6+ 50+100+ 60+200 = 666.
Puţini ştiu însă, despre aceeaşi perioadă, lucruri pe care vi le voi spune eu acum. De pildă, sociologul german Norbert Elian consemnează faptul că în Evul mediu era firesc să întâlneşti pe cineva tocmai când îşi făcea treaba mare sau treaba mică. Chiar mai târziu, în Anglia secolelor XVII – XVIII, în casele aristorcraţiei şi ale burgheziei, în colţul camerei unde se lua masa exista o oală de noapte unde fiecare îşi satisfăcea nevoile în vreme ce restul mesenilor se ospătau liniştiţi. În celebrul său jurnal de la 1664, Samuel Pepys povesteşte că a surprins-o pe Lady Sandwich în vreme ce se uşura în oala de noapte, dar conversaţia a continuat în mod elegant, ca şi cum nu se întâmpla nimic. Istoricul francez Roger – Henry Gurrard arată că doamnele de Sault, de la Tremoille şi marchiza de la Ferte, trăitoare în secolul al XVII- lea, aflându-se la teatru şi-au făcut nevoile la oliţă, apoi au aruncat conţinutul din lojă, la parter, unde erau spectatorii mai de mâna a doua. Nu mă lasă inima să nu vă fac un rezumat al unei povestiri a marelui scriitor ceh Karel Kapek despre Romeo şi Julieta. Se spune că la vreo câţiva ani după ce se jucase celebra piesă a lui Shakespeare, iar poveste tragică a celor doi îndrăgostiţi se răspândise în toată Europa, un călător englez mergea într-o noapte ploioasă, călare, ud până la piele, pe străzile din Verona. Auzind tropot de cal pe caldarâm (pe atunci, străzile Veronei erau deja pavate, ceea ce la noi nu se întâmplă peste tot nici în ziua de azi) un abate iese la fereastră şi îl invită pe călător în casă, la un pahar de vin.
– Ce se mai aude despre Romeo şi Julieta ? întreabă englezul, convins că un locuitor al Veronei ştie multe amănunte.
– Nimic, a răspuns abatele, golanul ăla de Romeo a fugit la Padova, Julieta e măritată şi are o groază de copii, iar acum e iar însărcinată.
Îmi cer din nou iertare, de data asta pentru rezumatul povestirii scriitorului ceh, deoarece am citit bucata literară de mult şi e posibil să fi greşit unele amănunte. Poate că Romeo nu fugise la Padova, ci la Ferrara, dar oricum, înțelegeţi ce am vrut să spun şi anume că una e povestea frumoasă, iar cu totul alta este realitatea crudă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
