Cîțu își cumpără voturile înainte de congres!

0

  • Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș



Deputatul PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, a vorbit despre alegerile ce vor avea loc sâmbătă, la PNL, menționând că premierul Florin Cîțu profită de poziția sa și a adoptat măsuri potrivit cărora sume importante de bani de la Fondul de investiții vor fi direcționate către liberalii care îl vor susține în candidatura sa la șefia partidului. În acest fel, premierul-candidat își va cumpăra voturile, spune deputatul social democrat.  


Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș:
„Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a alocat, din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Executivului, peste 377 de milioane de lei noi, sub motivația că banii sunt destinați refacerii rețelelor de infrastructură județene, orășenești și comunale afectate de calamitățile naturale care au avut loc anul acesta.
Actul normativ a fost emis cu nici o săptămână înaintea congresului PNL de sâmbătă, unde premierul Florin Cîțu, cel care a aprobat aceste plăți, candidează pentru funcția de președinte al partidului.
Beneficiarii acestor fonduri sunt câteva consilii județene, dar, în special, primari de orașe și comune, mare parte dintre aceștia fiind membri ai Partidului Național Liberal.
Cele mai mari sume de bani alocate de Guvern vor ajunge în județele Prahova și Cluj, la conducerea cărora se află mari susținători ai candidaturii premierului.
Așadar unde sunt liberalii „buni”, curg banii.
Însă unde sunt liberalii „răi” sau oamenii din administrația PSD, doar picură!
Spre exemplu, Argeşul nu a primit bani de la Guvern pentru calamităţi, deși a înregistrat pagube însemnate!
Incredibil ce se întâmplă
Incredibil este și modul în care Cîțu gestionează banii!
Lucrurile nu sunt întâmplătoare, ceea ce am punctat de fiecare dată!
Am atras în repetate rânduri atenție cu privire la modul în care vor fi folosiți banii publici!
Dar și modul în care se duce lupta la congresul PNL ce urmează!
Plecați, domnilor
Cu voi, România se distruge zilnic!” M.S.