Tânărul băut, s-a oprit cu maşina în zidul din beton!

0
0



Un tânăr, aflat în stare de ebrietate, a provocat un accident rutier în noaptea de luni spre marţi, pe strada Smeurei, din Piteşti. Tânărul era împreună cu o adolescentă în vârstă de 16 ani, pe care, cel mai probabil, a vrut să o impresioneze. Ambii au ajuns la spital. 


În jurul orei 2,00, Mugurel B., de 20 de ani, din comuna Bârla, se afla la volanul unui Peugeot şi urca panta pe strada Smeurei. Într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului, a părăsit banda sa de mers ajungând pe contrasens şi s-a oprit într-un zid din beton. În urma impactului atât şoferul cât şi pasagera de pe locul din dreapta, o adolescentă în vârstă de 16 ani, au fost răniţi uşor.
Cei doi au fost transportaţi la spital având, un traumatism cranio cerebral, în cazul şoferului iar fata suferise contuzii la genunchi. Polițiștii Biroului Rutier Pitești, cei care au efectuat cercetările la faţa locului, au stabilit că cel de la volan este băut.
Acesta a fost pus să sufle în etilotest aparatul indicând 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, lui Mugurel B, i-au fost acordate îngrijirile necesare dar i-au fost recoltate şi probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.