Şef nou la Permise!

0



De ieri, a fost desemnat un şou şef la Permise. Este vorba despre Mecu Dragoş. Acesta a lucrat în sistem şi a fost examinator, noul șef înlocuindu-l pe Cornel Matei la conducerea SPCRPCÎV Argeș. Delegarea sa este pe o perioadă scurtă de timp. Se pare că în cadrul serviciului amintit sunt tensiuni mari de ceva vreme, ceea ce a determinat plecarea în masă a lucrătorilor, în special examinatori.


Delegarea a intrat în vigoare de ieri. „Domnului Matei îi expira o prelungire pe care i-a dat-o doamna Mateescu, fostul prefect al judeţului, pe 7 octombrie. Puteam să-i prelungim și noi (n.r. suprefecţii) dar am stabilit să nu mai prelungim. Direcţia ( n.r. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor) a nominalizat pentru o perioadă scurtă, de 30 de zile, un nou şef. Postul era programat să fie scos la concurs până la sfârşitul anului. Rămâne de văzut dacă va mai fi scos”, a declarat Emanuel Soare, subprefectul judeţului Argeș. Dragoş Mecu, noul şef, era examinator. După pensionarea fostului şef al SPCRPCV Argeş, comisarul şef Emil Angheloiu, în iulie 2020, funcţia a fost ocupată numai prin împuterniciri sau delegări de comisarul Marian Ivan și ulterior de Cornel Matei. Tocmai de aceea se are în vedere ca postul să fie scos la concurs.

5 examinatori au plecat într-o săptămână

Deşi la SPCRPCÎV Argeș sunt în medie 7 examinatori, tensiunile din cadrul serviciului amintit îi determină pe mulți să plece. Potrivit subprefectului Soare, numai în ultima săptămână 5 examinatori au cerut transferul. Au fost aduşi alţi doi poliţişti şi se fac demersuri pentru a veni şi alţii. Poliţiştii care doresc să devină examinatroi trebuie să obţintă o autorizație de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor, după ce urmează o săptămână de cursuri intensive. Pentru a completa organigrama la nivelul SPCRPCÎV Argeș, reprezentanţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor au mai alocat un post contractual pentru care examenul va fi susţinut la Bucureşti.
În cadrul SPCRPCÎV Argeș programările candidaţilor pentru susţinerea probei practice a ajuns la trei luni de la data promovării probei scrise, fiind un timp lung de aşteptare datorat pe de-o parte numărului mic de lucrători dar pe de altă parte numărului mic de candidaţi care promovează proba practică. M.Sandu