Gucci, Adidas şi Zara l-au iertat!

0



Un comerciant piteştean, care a vândut produse contrafăcute ce purtau siglele unor firme celebre, a scăpat în mod neaşteptat, cu o pedeapsă uşoară după ce marii producătorii nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului. Acesta are de plătit o amendă penală, fiindu-i confiscate mărfurile. 


Necazul lui Vasile Viorel N. a început în mai 2017 când în urma unui control, efectuat de poliţişti din cadrul IPJ Argeş, s-a constatat că oferea spre vânzare pantofi sport cu însemnele firmelor Nike, Adidas, Zara, Converse, New Balance şi Gucci, care însă nu erau originale, fiind contrafăcute. Marfa a fost confiscată fiind dusă în camera de corpuri delicte a IPJ Argeş după ce pe numele operatorului economic a fost întocmit dosar penal pentru „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”. În timp ce era cercetat penal, agentul economic a mai avut parte de un control, în februarie 2020, atunci când oamenii legii au descoperit la vânzare mai multe treninguri şi hanorace, toate, purtând marca New Balance, dar care, de asemenea nu erau originale. A fost trimis în judecată, iar în timpul procesului, firmele Adidas, Gucci, Nike, Converse şi Zara nu s-au constituit părţi civile. De asemenea Compania Levi Strauss&Co (titularul mărcii Levi’s) care se constituise parte civilă în timpul cercetărilor şi-a retras plângere în timpul procesului, singurii care au mers mai departe fiind reprezentanţii companiei New Balance. Având în vedere cele de mai sus, judecătorii l-au condamnat pe Vasile Viorel S. la de 120 zile amendă penală cuantumul unei zile amendă fiind suma de 10 lei (în total 1.200 lei). Mai mult de atât, magistraţii au dispus amânarea aplicării pedepsei amenzii penale pe durata unei termen de supraveghere de 2 ani. Prin sentinţă s-a depus confiscarea tutor mărfurilor contrafăcute aflate în custodia IPJ Argeş. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.