Criminal, în arest la domiciliu!

0



Doi miori au ucis un bărbat în bătaie şi pe altul l-au băgat în spital, crima fiind descoperită pe 29 septembrie. Autorii, un băiat de 14 ani şi unul de 17 ani, din Ștefănești, au atacat una dintre victime cu intenţia de a o tâlhări. I-au furat 1 leu, pentru că atât avea omul asupra lui. După ce au fost prinşi şi au fost duşi în faţa instanţei, judecătorul a dispus arestarea preventivă a celui de 17 ani şi eliberarea fără altă măsură, a băiatului de 14 ani. Decizia a fost contestată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cei care au instrumentat dosarul de omor şi tâlhărie.


Băieţii au atacat un om al străzii, un bărbat de 54 de ani şi l-au bătut crunt. În timp ce îl loveau a intervenit un bărbat, de 35 de ani, care a încercat să-şi salveze prietenul. A fost lovit crunt, cu pumnii şi picioarele dar şi cu o bâtă. Omul a murit în urma loviturilor. Când şi-au dat seama de asta, l-au târât în nişte boscheţi, în apropierea ghenei de gunoi. A doua zi, autorii omorului au fost prinşi cei doi recunoscând faptele. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru tâlhărie şi omor. Au fost prezentaţi Tribunalului Argeş cu măsura arestării preventive. Judecătoarea a admis doar pentru adolescentul de 17 ani cererea, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii au contestat decizia, aceasta judecându-se la Curtea de Apel Piteşti, vineri. Judecătorii au admis cererea şi au dispus pe numele minorului de 14 ani, măsura arestului la domiciliu. Decizia este definitivă. M. Sandu