- Liga 1, etapa 12: FCSB – CS Mioveni, sâmbătă, ora 20:30, Stadion Buzău, în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport
CS Mioveni are nevoie de puncte în deplasarea de mâine, chiar dacă echipa antrenată de Alexandru Pelici joacă în deplasare la FCSB.
Galben-verzii, ca și roș-albaștrii vin după o pauză de două săptămâni, cauzată de meciurile Naționalei și fiecare echipă speră să fie în formă, acum la reluarea campionatului. În această pauză de două săptămâni, antrenorul Alexandru Pelici a programat și un amical pentru elevii săi, sâmbătă trecută, Mioveniul învingând acasă, cu 1-0, pe Rapid. A fost un meci în care banca tehnică a echipei argeșene a vrut să vadă la lucru și jucătorii care au evoluat mai puțin până acum , fotbaliști care s-ar putea regăsi în echipa de start din meciul cu FCSB. Partida cu bucureștenii se va disputa la Buzău, din cauză că Arena Națională este închiriată pentru un eveniment de sporturi electronice, iar echipa lui Becali a fost nevoită să-și caute o altă “casă”. CS Mioveni și FCSB se cunosc și din vară, atunci când cele două echipe au disputat un amical, la București, gazdele impunându-se atunci la limită, cu 1-0.
Partida de la Buzău este programată sâmbătă de la ora 20:30. Meciul contează pentru etapa a 12-a a Ligii 1. S.M.