În weekend, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 13 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii le recomandă tuturor participanților la trafic să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în trafic aglomerat și în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil. De asemenea, de o importanță deosebită este și respectarea tuturor regulilor de circulație, în special cele referitoare la viteza legală, consumul de alcool, deplasarea pe lângă pietoni și schimbarea direcției de deplasare (prin viraj la stânga), mai spun oamenii legii.M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525