Incendiu într-un bloc din Găvana!

0

Un incediu puternic a izbuc­nit miercuri seară, la un a­partament din cartierul piteş­tean Găvana. Locuinţa a fost distrusă de incendiul violent cauzat de instalaţia electrică. Două persoane au fost evacu­ate de pompieri cu ajutorul autoscării, de la etajul II. M.Sandu

Focul a izbucnit în jurul orei 22,00 la un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Paltinului. Două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj cu o autospecială de primă intervenţie şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit. Când au ajuns militarii, ardea în dormitorul locuinţei. Casa scării era inundată cu fum. Mare parte dintre locatari au ieşit afară însă, două persoane aflate la etajul II au fost evacuate cu ajutorul autoscării. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei în vârstă de 43 de ani, care a suferit un atac de panică şi a mai monitorizat alte două persoane, o femeie şi un bărbat. Bărbatul prezenta o plagă la nivelul unui deget, după ce a încercat să spargă un geam, a fost preluat ulterior de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportat la spital. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.
În urma incendiului a fost distrusă vopseaua de pe pereţii apartamentului, materialele textile, întreg mobilierul şi aparatele electrice din dormitor. În urma cercetărilor s-a stabilit că focul a izbucnit de la instalaţia electrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.