CS Dacia, prima victorie din Liga Florilor

0

  • Handbal feminin



Echipa de handbal feminin a CS Dacia Mioveni 2012 a obținut astăzi prima victorie din actuala ediție a Ligii Florilor.


Noul antrenor al argeșencelor, Goran Kurtes a debutat astfel cu un succes pe banca Daciei, partida cu Știința București terminându-se cu scorul de 24-21. Victoria a fost obținută însă, cu ceva emoții, pentru că la pauză adversarele conduceau cu 11-10. Prima repriză a fost una echilibrată, Știința conducând cu 1-0 și 2-1, după care Dacia a luat inițiativa și a condus la un gol sau două diferență, până în ultimul minut, când a fost egalată la 10 și apoi depășită cu un gol, când mai erau câteva secunde de joc. După pauză, gazdele au marcaf de trei ori la rând și până la final au avut inițiativa. Astfel, au condus de mai multe ori cu 4 goluri diferență: 16-12, 18-14, 19-15, 20-16, 21-17 și chiar s-au distanța la 5 goluri, 22-17, în minutul 52. Din acest moment până la final, oaspetele au fost mai eficiente pe tabelă și au redus din diferență, partida terminându-se 24-21 pentru echipa din Mioveni. Ultima venită la echipă, Patricia Vizitiu a fost cea care a dat startul golurilor din repriza a doua și tot ea a închis tabela, marcând ultimul gol al meciului.
Gazdele au beneficiat la acest meci de 3 aruncări de la 7 m, din care doar două au fost transformate de Georgescu, în timp ce Lisewska a ratat. La capitolul aruncări spre poartă, Toma a avut 10 (7 goluri), Vizitiu – 5 (4 goluri) iar Vizuete, Lisewska, Lazăr și Boian câte 4. Două cartonașe galbene au primit jucătoarele din Mioveni (Toemescu și Toma), în timp ce Tomescu a fost eliminată câte 2 minute de două ori, iar Georgescu, Cârjan, Lisewska, Tomescu, Lazăr și Toma, câte o dată.
DACIA MIOVENI – CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI 24-21 (10-11)
Mioveni: Popovic, Ion, Polocoșer – Toma 7, Vizitiu 4, Vizuete 3, Georgescu 2, Cîrjan 2, Lisewska 2, Boian 2, Șt. Lazăr 1, Nicolae 1, Banciu, Tomescu. Antrenor: Goran Kurtes.
Știința: Dobre, Prodan – Leuștean 5, Cazanga 5, Tetean 5, Boljevic 2, Șerban 1, Bîță 1, Cavlovic 1, Grigoraș 1, Gădăleanu, Badea. Antrenor: Sorin Bîrză. S.M.