Prioritatea USR este privatizarea!

1

  • Deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu



Deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu, a expus ieri, motivele pentru care PSD nu a votat Guvernul propus de prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloş.  


„Niciun ministru propus de Cioloş nu a primit aviz favorabil din partea parlamentarilor PSD!
Iar programul de guvernare propus de USR este periculos pentru România!
USR are marea prioritate de a lista companiile de stat la bursă, adică să le privatizeze chiar și pe cele care au profit.
Chiar dacă România e într-o uriașă criză sanitară, care ne-a arătat că sistemul public are nevoie de uriașe investiții, USR insistă cu „dreptul de a alege în sănătate”, care presupune privatizarea asigurărilor de sănătate și transferul banilor către clinicile private.
„Debirocratizarea și flexibilizarea procesului de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private”, arată programul lor de guvernare. În realitate, va fi o privatizare a sistemului de educație, pentru că useriștii urmăresc să mute banii de la stat către școlile private.
Iar una dintre cele mai periculoase măsuri propuse de USR o reprezintă privatizarea industriei de apărare națională. PSD nu va vota azi un Guvern Zero, un Guvern cu miniștri care au provocat dezastru sanitar și economic, un Guvern nociv pentru România!” a declarat deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu. M.S.