Prefectul Radu Perianu a fost învestit!

0
0



Ieri, a fost învestit în funcția de prefect Radu Perianu! Fostul consilier al premierului Florin Cîțu a fost numit prefect al județului Argeș în ședința de Guvern de vineri, ieri depunând jurământul.  


Învestirea a avut loc ieri, la Prefectura Argeș. După demiterea fostului prefect Emilia Mateescu, atribuțiile de prefect au fost preluate de Lucian Ionescu, iar vineri, premierul Florin Cîțu l-a desemnat pe Perianu noul prefect, decizia fiind publicată, în Monitorul Oficial. Născut pe 5 septembrie 1972, în Pitești, Radu Perianu este de profesie avocat, a fost consilierul personal al premierului Florin Cîțu, iar în trecut a deținut funcția de președinte al PNL Pitești. De asemenea, în perioada 2012-2016 a fost consilier local în Consiliul Local Pitești. Acesta a urmat în perioada 1988-1991 cursuri la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, Pitești, absolvind în perioada 1992-1996 Facultatea de Drept din cadrul Universității București.
Ieri, la scurt timp după învestire, prefectul Radu Perianu declarat: „Funcția de Prefect este astăzi una de demnitar. Este o funcție politică asumată de un partid politic aflat la guvernare într-o perioadă extrem de dificilă. Funcția de Prefect este astăzi încărcată cu o responsabilitate enormă în contextul pandemic pe care îl traversăm. Practic vorbim despre sănătatea și viața fiecăruia dintre noi. În istoria recentă, niciun prefect nu a avut responsabilitatea pe care au avut-o prefecții județului Argeș de la începutul anului 2020 până în prezent și în continuare. Nu a fost ușor, nu va fi ușor. E ușor să critici, e incredibil de greu să construiești! Le mulțumesc celor care au făcut acest lucru până astăzi- Emanuel Soare, Emilia Mateescu, Lucian Ionescu. De astăzi, eu am preluat această responsabilitate. Am încredere în echipa din administrația centrală și de la nivelul județului nostru și am convingerea că împreună vom depăși valul 4 al pandemiei.
Prioritatea mandatului meu este reprezentată de accelerarea campaniei de vaccinare pentru că aceasta este șansa noastră, a tuturor, de a diminua efectele crizei sanitare și de a rămâne sănătoși. De aceea, cred că este necesară implicarea tuturor liderilor politici de la nivelul județului Argeș, la care am rugămintea de a îi încuraja pe cetățeni, prin poziții publice asumate, să se vaccineze.”, a transmis noul prefect. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.