Controale intensificate la Morăreşti

0
0



Ieri, poliţiştii argeşeni au intensificat activitățile pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus, în localitatea Morărești, acolo unde incidența cazurilor la mia de locuitori este de 19,54, cea mai mare din județul Argeș. 


Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, împreună cu polițiștii Serviciului Ordine Publică și Serviciului Rutier au acționat, pe raza localității Morărești, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV 2.
Au fost legitimate 36 de persoane, au fost verificate 8 societăți comerciale, precum și 14 autovehicule care efectuau transport de persoane. ■

În urma abaterilor constatate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.320 de lei, dintre care 10 sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 și 4 sancțiuni, în valoare de 2.320 de lei, conform O.U.G. 195/2002, fiind reținut și un permis de conducere. De asemenea, polițiștii au desfășurat acțiuni de prevenire pentru informarea populației despre noile măsuri instituite cu privire la combaterea răspândirii virusului SARS-COV2.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, anunţă reprezentanţii IPJ Argeş. M.S.


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.