A împlinit 106 ani!

0

O femeie din Poienarii de Muscel

O femeie din comuna Poienarii de Muscel se poate spune că este cea mai bătrână din judeţ. Lenuţa Păceşică a împlinit pe data de 30 ianuarie 2020 venerabila vârstă de 106 ani. B.Radu

Pe tanti Lenuţa, aşa cum este cunoscută femeia, o ajută fiica ei care are vârsta de 76 de ani. Cele doua se gospodăreau singure însă, de peste un an, tanti Lenuţa nu se mai ridică din pat, astfel că toate treburile din gospodărie le face fiica de 76 de ani.
Pentru că au casa pe o uliţă mai greu accesibilă, primăria a decis să bage câteva remorci de piatră şi să o niveleze.
De asemenea, primarul Ion Banzea şi viceprimarul Nicolae Bălălau au făcut posibil ca la casa celor două femei să fie trasă şi reţeaua de apă potabilă. Primăria le-a asigurat celor două lemnul de foc necesar pentru sezonul rece.
“Am făcut drumul până aici la casă, am adus apa până la casa unde stă tanti Lenuţa. Dânsa locuieşte cu fiica de 76 de ani. Când am aflat că ele cărau apă de departe, imediat am făcut ca apa să ajungă în casa lor. Le-am adus şi lemne pentru sezonul rece. Am observat că mai au nevoie, aşa că o să le mai aduc o remorcă. Le aducem tăiate, ele nu pot. Acum doar fiica mai face treburile prin gospodărie. Copiii, nepoţii şi strănepoţii sunt pe la casele lor, vin la ele, dar nu zilnic. Noi avem grijă să nu le lipsească nimic”, a spus primarul Ion Banzea.
Sărbătorita are o supărare, nu prea mai aude şi nu se mai poate deplasa, în rest este sănătoasă, lucidă, vorbeşte coerent. Lenuţa este văduvă de mulţi ani. Are o fiică, cea cu care locuieşte, de 76 de ani, are nepoţi şi strănepoţi.
An de an, de ziua ei, edilul localității, Ion Banzea vine la femeia sărbătorită. Şi acum i-a adus un plic cu o sumă de bani care le va fi de folos celor două, un aranjament floral şi un tort, pe care cele două îl vor mânca cu copiii care o vor vizita pe tanti Lenuţa de ziua ei, aşa cum fac mereu.
“Vă mulţumesc, acum avem lemne. Mie îmi este frig, stau aici în pat şi de asta. Acum am foc şi nu mai sufăr. Am ajuns la 106 ani, mulţi. Nu mai pot merge, asta mă supără. La 100 de ani făceam treburi, făceam şi claie, acum nu mai pot să ma dau jos din pat. Nu mai aud bine, ce să fac?”, spune bătrâna sărbătorită.
Fiica Lenuţei a precizat: “Eu o îngrijesc. E mai greu acum, dar o ţin în viaţă, e mama mea. Dacă ea se duce, eu rămân singură. Am copii, nepoţi, strănepoţi, dar fiecare e cu treburile lui, nu îi pot lua aici la mine”, a spus aceasta.