S-a spânzurat și a lăsat un copil orfan!

0



O femeie, în vârstă de 42 de ani, din Curtea de Argeș și-a pus capăt zilelor ieri, cadavrul fiind descoperit de fratele său. Aceste s-a sinucis în curte, fiind găsită spânzurată. Un copil în vârstă de 5 ani, a rămas orfan de mamă. Părinții erau despărțiți, tatăl vizitându-și uneori copilul.


Silvia N. în vârstă, de 42 de ani, era mama unei fetițe în vârstă de 5 ani. Copilul are unele probleme de sănătate și necesita o atenție deosebită. În urmă cu trei ani, femeia a divorțat și micuța a rămas în grija ei. Tatăl, despre care se spune că lucrează la București, venea câteodată în vizită să-și vadă copilul. Silvia N. nu lucra și locuia împreună cu mama și cu fratele său, în cartierul Noapteș.
Rudele spun că în ultima vreme femeia era mai mereu abătută. Ieri dimineață, fratele femeii a făcut descoperirea cutremurătoare. Acesta a ieșit în curte și a găsit trupul surorii sale, spânzurat de gard cu o sfoară. A sunat la 112 și un echipaj al ambulanței și unul de la Poliția Municipiului Curtea de Argeș a mers la fața locului.
Echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la prosectură pentru a se stabili cu certitudine cauza morții. Oamenii legii au sesizat Direcția de Asistență Socială pentru a fi analizată situația fetiței și a fi luate măsuri. Copilul a rămas în grija rudelor materne până la sosirea tatălui urmând să se stabilească dacă va merge la acesta sau va fi dată spre creștere rudelor mamei. M.S.