A murit directorul unei instituții din Pitești!

6



În această dimineață, a încetat din viață Constantin Zichil, directorul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești, societate din subordinea Primăriei Pitești. Acesta a decedat la vârsta de 59 de ani, la locuința sa din comuna Căteasca.


Tragedia a avut loc cu câteva ore înainte să plece la București, unde urma să se interneze la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta. Constantin Zichil avea probleme cardiace și diabet zaharat. „Se trata, că avea ceva probleme cu diabetul dar nimeni nu se aştepta la aşa ceva. A murit dimineaţă, în jur de ora 4.00, la locuinţa familiei. Nu era internat. Urma să plece astăzi la Bucureşti că avea ceva la plămâni şi fusese aprobată internarea la Institutul Marius Nasta. Când a fost la spital au fost făcute teste şi mai multe investigaţii, chiar şi de tomograf dar nu a ieşit că ar avea legătură cu virusul ăsta” , a precizat primarul Cornel Constatin Ionică. Vineri după-amiază sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la capela Cimitirului Sfântul Gheorghe. Constantin Zichil va fi înmormântat duminică la ora 12.00 la Cimitirul Sfântul Gheorghe. „Am aflat cu mare tristețe despre trecerea în neființă a colegului nostru Constantin Zichil, directorul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului! Dispariția sa fulgerătoare lasă un gol imens în sufletul nostru, al celor care l-am cunoscut și care am muncit alături de el. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul primarului Cornel Constantin Ionică. M.S.


6 COMENTARII

  1. SUNT DEPARTE DE TINE BIN PRIETEN.ACEASTA VESTE CA NU MAI ESTI PRINTRE NOI MA LASAT FARA CUVINTE,SI NICI O DATA NU VEI DISPAREA DIN IMAGINEA MEA.MERGI IN CERURI SI DE ACOLO SA NA VEGHEZI MEREU.PRIETENUL TAU NUTU V.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.