În 89 de școli și licee se învață online din cauza COVID

1

  •  În aceste unități procentul cadrelor vaccinate este sub 60%



Numărul unităților de învățământ din Argeș unde se învața online din cauza COVID a scăzut la 89. În aceste școli, licee sau grădinițe procentul cadrelor didactice vaccinate este sub 60%, iar conform protocolului de funcționare a unităților de învățământ în această perioadă cursurile se fac fără prezență fizică. 


Interesant este că există și un număr de 13 unități, școli gimnaziale și grădinițe, toate aflate în mediul rural la care procentul de vaccinare al cadrelor este zero (la Bradu, Căldăraru, Călinești, Gliganu de Sus, Moșoaia, Păcioiu, Poiana Lacului, Poienarii de Muscel, Recea, Uda). La polul opus din totalul școlilor și liceelor care au procent de vaccinare în rândul educatorilor, profesorilor și învățătorilor, peste 60 %, există 67 de astfel de unități unde procentul de 100%. În toate acestea, dar și în multe altele se învață cu prezența fizică la cursuri.

Doar 18 din unitățile cu procent 100% sunt în mediul urban, restul în mediul rural.

Asttel, în Pitești există 4 grădinițe care au toate cadrele vaccinate, la Mioveni două, la Câmpulung două grădinițe, o școală primară și un club sportiv școlar, la Curtea de Argeș trei grădinițe și o școală primară, la Costești o grădiniță și la Ștefănești două grădinițe, și o școală primară.

În județul nostru există în momentul de față 490 de unități școlare. Statistica prezentată mai sus este făcută în urma datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, în ultima zi a săptămânii trecute. S.M.