CJ Argeș s-a împrumutat 8,7 milioane euro pentru implementarea proiectelor

0
0



Consiliul Județean Argeș a anunțat că a contractat un împrumut pentru cofinanțarea proiectelor europene. Pentru implementarea cu succes a proiectelor de investiții care beneficiază de fonduri europene nerambursabile și pentru a nu afecta suplimentar bugetul județean pe termen scurt, mediu și lung, Consiliul Județean Argeș a contractat un împrumut în cuantum de 43.227. 000 lei (aproximativ 8,7 euro lei), bani ce vor fi folosiți pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. 


Împrumutul este contractat pentru o perioadă de 10 ani, cu o perioadă de grație de 3 ani, și important de menționat, cu plata dobânzii (în valoare de 0,9%) doar la sumele retrase. La nivelul Județului Argeș, principalele obiective de investiții de interes județean sunt reprezentate de implementarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene nerambursabile, iar Consiliul Județean Argeș are 12 proiecte astfel de proiecte. De altfel, Consiliul Județean Argeș se află în top, în Regiunea de Dezvoltare Sud – Muntenia, în ceea ce privește accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii.

”Fără acest împrumut riscam să avem probleme”

Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a precizat că fără acest împrumut proiectele nu puteau fi implementate: “Având în vedere contextul economic dificil, prin acest împrumut avem garanția că proiectele europene vor fi duse la bun sfârșit, prin asigurarea cofinanțării. Sunt proiecte care vizează principalele domenii de dezvoltare ale județului – sănătate, turism, cultură, infrastructură rutieră – proiecte pe care Consiliul Județean Argeș le are în acest moment în diferite stadii de implementare. Fără acest împrumut riscam să avem probleme majore în implementarea proiectelor”.
Iată care sunt proiectele ce vor fi cofinanțate din acest împrumut:
1. Restaurarea Galeriei de Arta Rudolf Schweitzer – Cumpăna – Consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural: Valoare totală proiect 19,571 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 260 mii lei
2. Restaurarea Muzeului Județean Argeș- consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural : Valoare totală proiect 21,462 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 305 mii lei
3. Conservarea și Consolidarea Cetății Poienari Argeș : Valoare totală proiect 23,262 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 13,593 mii lei
4. Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet : Valoare totală proiect 4,274 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 456 mii lei
5. Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ situat în Pitești- Piața Vasile Milea nr. 1 : Valoare totală proiect 34,462 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 10,299 mii lei
6. Extindere, modernizare și dotare spații urgență Spitalul de Pediatrie Pitești : Valoare totală proiect 3,431 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 47 mii lei
7. Extindere si dotare spații Urgență și amenajări incintă Spitalul Județean de Urgență Pitești : Valoare totală proiect 12,963 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 6,257 mii lei
8. Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești : Valoare totală proiect 12,937 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 2,496 mii lei
9. Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgențe Pitești : Valoare totală proiect 13,444 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 2,851 mii lei
10. “Modernizarea drumului județean DJ504 lim. jud. Teleorman-Popești-Izvoru-Recea-Cornățel-Vulpești (DN 65A) km 110+700-136+695, L=25,995 km, pe raza com. Popești, Izvoru, Recea, Buzoești, jud. Argeș” (FEDR) : Valoare totală proiect 85,914 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 3,863 mii lei
11. “Modernizarea DJ 503 lim. jud. Dâmbovița-Slobozia-Rociu-Oarja-Catanele (DJ 702G-km 3+824), km 98+000-140+034 (42,034 km), jud. Argeș” . : Valoare totală proiect 99,818 mii lei Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 2,800 mii lei
TOTAL GENERAL: 331,538 mii lei TOTAL GENERAL VALOARE PROPUSĂ SPRE ÎMPRUMUT: 43,227 mii lei M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.