Fost primar, la închisoare!

1



Fostul primar al comunei Albeștii de Argeș a fost condamnat definitiv, la patru ani închisoare cu executare. Acesta trage ponoasele unui gest inconștient! În timp ce era condamnat cu suspendare într-un dosar de corupție și se afla în perioada de supraveghere, Ion Năftănăilă, despre el fiind vorba, a fost prins conducând băut, fiind trimis în judecată pentru noua infracțiune. Judecătorii au anulat suspendarea și au emis un nou mandat, urmând să execute și pedeapsa anterioară de 3 ani și pe cea actuală, de un an. Problemele nu se vor sfârși aici. Fostul edil mai așteptă o sentință, într-un alt dosar de corupție, instanța anunțând că va da pronunțarea la sfârşitul acestui an.


Ion Năftănăilă a fost primar al comunei Albeștii de Argeș în perioada 2002-2015 când mandatul a fost întrerupt după prima sentinţă penală. Acesta a fost condamnat definitiv în anul 2014, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. Instanţa a dispus să plătească daune în valoare de 200.000 lei. Primarul ar fi scăpat, dacă nu ar fi comis o altă greșeală. În septembrie 2017, a urcat băut la volan și a fost prins de polițiti, după ce a intrat cu maşina într-o bordură. Avea o concentraţie de alcool de 0,88 la mie, în aerul expirat, fiind trimis în judecată, în anul 2020. În luna aprilie a acestui an a fost condamnat de Judecătoria Câmpulung la „7500 lei amendă penală, corespunzător unui număr de 250 zile-amendă, a câte 30 lei pe zi”. În aceste condiţii fostul primar ar fi scăpat doar cu amenda numai că, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung au declarat apel. Curtea de Apel Piteşti a admis apelul procurorului şi a desfiinţat sentinţa instanţei muscelene. Astfel, s-a dispus ca Ion Năftănăilă să execute atât condamnarea de 3 ani din procesul pentru fapte de corupţie cât şi o pedeapsă de 1 an pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, în total 4 ani. Deşi sentinţa a fost dată joi, Ion Năftănăilă s-a mai bucurat de câteva zile de libertate. Mandatul de executare al pedepsei nu a fost emis de magistraţi, prin urmare bărbatul nu a putut fi încarcerat. Cel mai probabil, mandatul va fi pus în executare astăzi.

Mai aşteaptă o decizie, în alt dosar

Ion Năftănăilă nu va scăpa nici acum de problemele cu legea. În anul 2018 a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru fapte de corupție, alături de un om de afaceri și de contabilul șef la primăriei. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 650.000 lei. Ultimul termen de judecată a avut loc pe 16 noiembrie 2021, la Tribunalul Argeş, atunci când judecătorii au dispus ca pronunțarea să fie dată pe 28 decembrie 2021. Acesta va afla noua sentinţă din închisoare! M.Sandu