Primăria arsă, primarul dispărut!

0



Incendiu puternic la Primăria Beleţi-Negreşti acolo unde mai multe echipaje de pompieri s-au luptat, în cursul nopţii, să stingă flăcările. La finalul intervenţiei pompierii argeşeni au stabilit că incendiul a fost pus cu intenţie. Poliţiştii prezenţi la faţa locului pentru cercetări, au întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Ca o coincidenţă stranie, primarul comunei Beleţi-Negreşti, Mihai Marin nu este de găsit, acesta fiind dat dispărut de către familie, ieri dimineaţă.


Incendiul a izbucnit în jurul orei 3 dimineaţă. Ardea în mai multe clădiri ale Primăriei Beleţi-Negreşti, respectiv în sediul central, o anexă în care era contabilitatea şi arhiva, o magazie de lemne. Erau trei focare distincte. „Mai multe autospeciale de stingere ale ISU Argeș intervin în localitatea Beleți-Negrești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit la primărie și la două anexe ale acesteia. Alarma s-a dat după ora 3 dimineața. Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei și acoperișul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă și generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei și alte birouri. Nu au fost victime. În interiorul construcțiilor au ars și documente. La locul evenimentului este și conducerea ISU Argeș, iar intervenția este coordonată de către Inspectorul șef. Incendiul a fost localizat și încă se lucrează pentru stingerea focarelor. Exista posibilitatea ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi și vecinătăți, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora” , anunţa Ionuţ Tunaru, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

6 ore a durat intervenția

Pompierii argeşeni au acţionat cu 6 autospeciale de intervenţie pentru stingere, una de intervenţie la înălţime, la care s-au adăugat alte trei autospeciale şi un echipaj medical SMURD. Intervenţia a durat aproximativ 6 ore. Pentru pompierii care au acţionat în interiorul clădirilor cuprinse de foc, au fost aduse butelii cu oxigen. La faţa locului s-a deplasat întreaga echipă din conducerea ISU Argeş, intervenţia fiind coordonată de inspectorul şef, colonelul Bogdan Olar. De asemenea, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, comisar şef Marian Badea s-a deplasat la faţa locului. O echipă de criminalişti a făcut cercetări după ce incendiul a fost stins.

Au fost mai multe focare

Reprezentanţii ISU au spus că incendiul a fost pus cu intenţie, Au fost găsite recipiente cu motorină, în apropierea clădirilor afectate de foc. Mai mult, focarele au fost în interiorul clădirilor, una fiind situate la distanţă de sediul central şi ar fi fost imposibil să se extindă tocmai de acolo. Este vorba de anexa în care funcţiona contabilitatea şi arhiva, acolo unde totul a fost distrus. Au fost trei focare, în trei construcții și nu s-a propagat de la una la alta, spun surse din cadrul ISU Argeş.

Primarul nu este de găsit

Pe durata intervenţiei mai mulţi localnici au venit la faţa locului mai puţin primarul comunei. După investigaţiile efectuate la faţa locului, criminaliştii din cadrul IPJ Argeş au dorit să discute cu Mihai Marin, edilul comunei, însă acesta nu a fost găsit. Membrii familiei au anunţat dispariţia edilului. Rudele spun că Mihai Marin a fost ieri la primărie, ar fi ajuns acasă în jurul orei 20,00 apoi a dispărut. Curtea de Conturi ar fi efectuat , recent, un control la Primăria Beleţi-Negreşti . De asemenea, se spune că şi Consiliul Județean Argeș efectuase un audit acolo în urmă cu o săptămână.

S-a întocmit dosar penal

Reprezentanţii IP Argeș au anunţat: „ În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor și luarea măsurilor legale care se impun” . Cercetările continuă.  M.Sandu