Află care sunt cei mai talentați tineri jucători de tenis pe care merită să îi urmărim în 2022, în competițiile de feminin și masculin.
Anul 2022 tocmai a început, startul marile competiții sportive de tenis dându-se cu turneul de la Antipozi, Australian Open (17 ianuarie). Dacă la masculin este de așteptat ca lupta să se dea între titanii Federer, Nadal și Djokovic (în cazul în care acesta va fi acceptat să participe), la feminin lupta pare deschisă oricărui rezultat, așa cum indică agențiile de pariuri evaluate de bogdancazino.ro și de alte site-uri din branșă.
Tenisul s-a transformat în ultimii ani într-o competiție a surprizelor, anul 2021 fiind marcat de finala surprinzătoare de la US Open dintre tinerele talente Emma Răducanu (câștigătoare) și Leylah Fernandez. Prin urmare, analiștii sportivi se așteaptă ca și în 2022 să avem de-a face cu potențiale surprize precum cele de la US Open, de aceea, în cele ce urmează vom vedea care sunt cei mai talentați 10 tineri tenismeni ce pot da lovitura în 2022!
Top tinere sportive care pot câștiga un turneu major la tenis anul acesta
Între primele 50 de jucătoare ale lumii se prefigurează câteva nume care pot produce surpriza la oricare dintre marile turnee de tenis din acest an. Una dintre acestea este Emma Răducanu, care, deși a câștigat US Open în 2021 nu a mai avut parte de succese în restul anului. De aceea, tânăra sportivă cu origini românești (19 ani) se poate dezlănțui în 2022. Iată și care sunt celelalte tenismene care pot să producă surprize anul acesta:
- Marta Kostyuk – jucătoarea din Ucraina are 19 ani și deține la începutul anului un punctaj de 1215 puncte, până în momentul de față cea mai bună clasare fiind locul 50 în clasamentul WTA;
- Clara Tauson – originară din Danemarca, tânăra de 19 ani se situează pe locul 44 în clasamentul WTA, având 1421 de puncte și 2 titluri câștigate până în acest moment;
- Leylah Fernandez – jucătoarea din Canada, care are tot 19 ani, se clasează pe locul 24 în topul WTA, iar în dreptul său figurează 2284 de puncte și 1 titlu câștigat;
- Cori Gauff – americanca în vârstă de 17 ani și clasată pe poziția nr. 22 în clasamentul WTA (2250 puncte) este creditată ca având șanse foarte mari să câștige un turneu important în 2022.
- Iga Swiatek – poloneza în vârstă de 20 de ani se poziționează pe locul 9 în topul WTA, având un 3786 de puncte, 2 titluri câștigate până în prezent și cea mai bună clasare (4) din carieră. La fel ca în cazul jucătoarei Cori Gauff, aceasta este creditată cu șanse ridicate de a-și trece un turneu major în palmares în 2022.
Acestea sunt jucătoarele de tenis a căror evoluție trebuie urmărită anul acesta, ele fiind creditate cu șanse mari de câștigare a unui turneu important, precum US Open, Australian Open, French Open sau Wimbledon.
Cei mai buni 5 tineri jucători de tenis ce pot scrie istorie în 2022!
În ciuda faptului că Roger Federer (16 ATP – 40 ani) și Rafal Nadal (6 ATP – 35 ani) nu mai manifestă forma sportivă incredibilă din anii trecuți, anul acesta este de așteptat ca aceștia să își continue disputa pentru titlul de cel mai bun tenismen cu Novak Djokovic (1 ATP – 34 ani). Numai că există șanse destul de ridicate ca unul dintre turneele majore să fie câștigate de către unul dintre următoarele tinere talente:
- Sebastian Korda – tânărul american în vârstă de 21 de ani, care este fiul celebrului Petr Korda, este clasat pe locul 41 în topul ATP și are 1426 de puncte;
- Carlos Alcazar – spaniolul de 18 ani este deja comparat cu Nadal, iar poziționarea sa pe locul 32 în clasamentul ATP (1612 puncte) nu este întâmplătoare, acesta fiind creditat cu șanse reale de câștigare a unui turneu important în cursul acestui an;
- Denis Shapovalov – jucătorul din Canada are 22 de ani și se clasează pe locul 14 în topul ATP, înregistrând 2475 de puncte;
- Felix Auger-Aliassime – canadianul de 21 de ani a adunat 3308 puncte în clasamentul ATP, ceea ce îl poziționează pe locul 11;
- Jannik Sinner – se situează pe locul 10 în topul ATP, unde figurează cu 3350 de puncte, tânărul Italian în vârstă de 20 de ani deja având în palmares 5 titluri câștigate.
Cu siguranță că, în afara acestor jucători, șanse extrem de mari la câștigarea unui turneu major le mai au Daniil Medvedev (2 ATP – 25 ani), Alexander Zverev (2 ATP – 24 ani) și Stefanos Tsitsipas (4 ATP – 23 ani).
Rămâne de văzut în ce măsură se va schimba ierarhia în clasamentul ATP și în cel WTA ca urmare a evoluției acestor 10 tineri jucători de top din tenisul mondial în decursul acestui an. Cu certitudine, ne putem aștepta ca aceștia să apară în fazele finale ale celor mai importante turnee din calendarul competițional masculin și feminin din 2022!
Keyword Density Test