Un convoi militar a traversat judeţul în cursul nopţii, în drumul spre baza Mihail Kogălniceanu, din Constanţa. Coloana formată din 18 trailere va fi urmată astăzi de o altă coloană care va tranzita judeţul. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, grupul operativ denumirea Task Force (TF) Cougar este format din militari şi tehnică militară.
Statele Unite trimit în România o mie de militari, care până acum au fost staționați în Germania. Înaintea acestora, în țară ajung, în total, trei convoaie, formate din 48 de camioane în care se află vehiculele pe care trupele le vor folosi.
Detaşamentul american care va staţiona în ţara noastră va purta denumirea Task Force Cougar şi va fi constituit, în principal, din militari ai Batalionului 2 – Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker. În cadrul trupelor trimise în România se regăsesc militari specializați în artilerie, geniu și structuri de sprijin, după cum precizează Ministerul Apărării Naţionale.
„Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar vor intra în seara zilei de miercuri, 9 februarie, în România pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad.Ora aproximativă de sosire este 22.00. Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Mihail Kogălniceanu. Pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere.”, a transmis MapN.
Primul convoi a stat la Râmnicu Vâlcea până în jurul orei 22,00 ulterior s-a pus în mișcare traversând Piteştiul în cursul nopţii. În perioada următoare vor trece şi altele. De asemenea judeţul nostru va fi traversat şi cu autocare pline cu militari. M.S.