Înmatriculările de autoturisme noi au crescut de trei ori

0
0





Potrivit unui comunicat remis miercuri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele comunicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), un număr de 2.765 de autoturisme noi Dacia au fost înmatriculate în luna ianuarie a acestui an, cu 202,5% mai mult faţă de numărul de 914 autoturisme noi Dacia înmatriculate în ianuarie 2021.


Înmatriculările de autoturisme noi Renault au crescut în ianuarie 2022 la 625 de unităţi (+161,5%), de la cele 239 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021. De asemenea, înmatriculările de autoturisme noi Hyundai au crescut şi ele în ianuarie 2022, la 976 de unităţi (+47,7%), de la cele 661 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021. Pe locul 4 s-a situat Toyota, cu 570 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2022, urmată de Ford, cu 535 de autoturisme noi înmatriculate, ambele mărci înregistrând scăderi de 19,8%, respectiv 29,9%, faţă de ianuarie 2021.

Creștere cu 55,5% față de 2021

Per total, un număr de 9.337 de autoturisme noi au fost înmatriculate în ianuarie 2022, în creştere cu 55,5% faţă de numărul de 6.004 unităţi înmatriculate în ianuarie 2021. Numărul total al autovehiculelor noi (autoturisme, vehicule comerciale de marfă şi persoane şi speciale) înmatriculate în ianuarie 2022 a fost de 10.899, cu 42,9% mai multe decât în aceeaşi lună din 2021.

Clasamentul pe mărci

În urma datelor oferite de Asociația Constructorilor de Automobile din România, clasamentul pe marci autoturisme noi, îm ianuarie 2022 este următorul:
1. DACIA = 2.765 unități;
2. HYUNDAI = 976 unități;
3. RENAULT = 625 unități;
4. TOYOTA = 570 unități;
5. FORD = 515 unități;
6. SKODA = 500 unități;
7. VOLKSWAGEN = 493 unități;
8. FIAT = 391 unități;
9. MERCEDES = 323 unități;
10. KIA = 243 unități

Mai puține mașini SH înmatriculate

Înmatriculările de autoturisme rulate în ianuarie 2022 au scăzut la 24.342 de unităţi (-24,8%) faţă de cele 32.366 de unităţi înmatriculate în prima lună a anului trecut. În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), 1.562 de unităţi au fost înmatriculate în ianuarie 2022, în scădere cu 3,6% faţă de ianuarie 2021.
Referitor la motocicluri (motociclete, scutere, ATV), în luna ianuarie 2022 s-au înmatriculat 329 de unităţi, în creştere cu 36% faţă de cele 242 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021.M.D.; S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.