Consumul de energie electrică a crescut cu 4,2%

0
0



Potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică, consumul final de energie electrică a fost anul trecut de 55,706 miliarde kWh, cu 4,2% mai mare faţă de 2020, iluminatul public înregistrând o creştere cu 4,6%, iar consumul populaţiei cu 6%. 


Exportul de energie electrică a fost în 2021 de 5,915 miliarde kWh, în creştere cu 1106,1 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii s-a ridicat la 5,529 miliarde kWh, în creştere cu 154 milioane kWh. În perioada menţionată, resursele de energie primară au crescut cu 6,8%, iar cele de energie electrică s-au majorat cu 5,5%, faţă de anul precedent. Principalele resurse de energie primară au totalizat 33,756 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu peste 2,136 milioane tep faţă de 2020. Producţia internă a însumat 18,477 milioane tep, în creştere cu 315.100 tep, iar importul a depăşit 15,278 milioane tep. Resursele de energie electrică au fost în 2021 de 67,150 miliarde kWh, în creştere cu 3,503 miliarde kWh comparativ cu anul anterior. Producţia din termocentrale a fost de 22,223 miliarde kWh, în creştere cu 1,801 miliarde kWh (+8,8%), cea din hidrocentrale de 17,251 miliarde kWh, în creştere cu 1,752 miliarde kWh (+11,3%), iar cea din centrala nuclearo-electrică a fost de 11,284 miliarde kWh, în scădere cu 182,1 milioane kWh (-1,6%). Producţia din centralele electrice eoliene s-a ridicat la 6,576 miliarde kWh, în scădere cu 378,7 milioane kWh, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a totalizat 1,701 miliarde kWh, în scădere cu 1,5 milioane kWh. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.