- Osemintele vor fi aduse la Noua Necropolă Regală
În acest an, la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală Curtea de Argeş vor fi aduse rămăşiţele Principilor Nicolae şi Mircea, al doilea şi respectiv ultimul copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand. Plăcile funerare au fost făcute şi sunt montate în Noua Catedrală.
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a făcut pregătirile necesare şi până la sfârşitul acestui an rămăşiţele Principelul Nicolae, înmormântat în Elveţia la Lausanne şi ale Principelului Mircea, înmormântat la Castelul Bran vor fi aduse la Curtea de Argeş. Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Crol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria , Carol al II-lea și Regina Elena , precum și Mihai I şi Ana. Osemintele celor doi principi vor fi aduse după ce Casa regală a României va încheia formalităţile necesare.
Principele Mircea, decedat la nici 4 ani
Principele Mircea s-a născut în 1913 la Bucureşti şi s-a stins din viaţă la doar trei ani şi nouă luni, pe 2 noiembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial. A fost, oficial, cel de-al treilea băiat și cel mai mic copil al Reginel Maria şi ai Regelui Ferdinand. Prințul Mircea a murit la Buftea, suferind de febră tifoidă. A decedat în timp ce în apropierea Bucureştiului se dădeau lupte, iar trupele inamice se apropiau de oraș. Familia regală a fost nevoită să îl îngroape în grabă, întrucât erau pe punctul de a se îndrepta spre Iaşi , oraș încă neocupat de trupele inamice. În 1941, osemintele Prințului Mircea au fost mutate, la cererea Prinţesei Ileana la Castelul Bran. Mormântul său se găsește în prezent în interiorul Castelului Bran, în Capela amenajată la parterul turnului rotund.
Pricipele Nicolae a murit în exil
Principele Nicolae al României (alternativ Nicolae Brana s-a născut la 5 august 1903, la Sinaia şi a decedat la 9 iulie 1978 la Madrid fiind înmormântat la Lausanne, Elveția) a fost cel de-al doilea fiu alRegelui Ferdinand I şi al Reginei Maria , fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Mihai I al României. Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927-1930, când a făcut parte din Consiliul de Regenţă care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I. Nicolae a întâmpinat cu satisfacție întoarcerea fratelui său în țară și preluarea tronului României (așa-zisa Restaurație a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale. În decursul anului 1930 s-a căsătorit cu Ioana Doletti, o femeie de statut social necorespunzător, ceea ce a creat un conflict cu Carol al II-lea , care a condus în cele din urmă la exilarea sa din România. A murit la vârsta de 74 de ani, după patru decenii de exil. M.S.