Dacă Rusia ar fi fost Irak

8

  • Din punctul meu de vedere



Dacă Rusia ar fi fost Irak, SUA ar fi atacat de mult, în transmisiune directă la CNN, l-ar fi prins pe Putin într-o gaură de canal și l-ar fi spânzurat în urma sentinței tribunalului popular. Ar fi urmat apoi, se înțelege, exploatarea intensă a gazelor din partea de vest a Siberiei, piața minereurilor rare ar fi înflorit, republicanii ar fi câștigat câteva rânduri de alegeri, șomajul în America ar fi scăzut etc. etc.


Din fericire pentru ea, Rusia nu este Irak.
Am o simpatie nedisimulată pentru Vladimir Putin, deoarece apără valorile țării sale, oricare ar fi ele.
Pe de altă parte, simpatia mea pentru Putin se va risipi ca fumul în clipa în care ar porni războiul.
Ca să zic așa, el alege dacă îl voi simpatiza în continuare sau îl voi urî.
Într-o carte deja celebră în România, deși a apărut de foarte puțin timp, marele filosof și politolog Isaiah Berlin spune:
– ”Prima îndatorire publică este evitarea suferinței extreme”.
– ”Nu există nicio justificare pentru a face un compromis în acest sens. Dar, pe de altă parte, căutarea perfecțiunii mi se pare o rețetă pentru măcel, fie ea cerută până și de cei mai sinceri idealiști, cei mai curați cu inima.”
– ”Nu a existat niciodată un moralist mai riguros decât Immanuel Kant, dar chiar și el a spus, într-un moment de iluminare: DIN LEMNUL STRÂMB AL OMENIRII NU A IEȘIT NICIODATĂ CEVA DREPT. Să-i forțezi pe oameni să intre în uniformele curățele cerute de scheme în care se crede dogmatic este aproape întotdeauna calea spre dezumanizare. Putem face doar ceea ce putem face: dar trebuie să o facem, în ciuda greutăților”.
– ”Desigur că vor exista ciocniri sociale ori politice, chiar simplul conflict dintre valorile pozitive face asta de neevitat. Dar aceste ciocniri pot, cred, să fie minimizate prin promovarea și păstararea unui echilibru dificil, echilibru care este mereu amenințat și care trebuie mereu îndreptat – numai asta, repet, poate fi precondiția unei societăți decente și pentru comportamentul acceptabil moral”.
Sper din tot sufletul că Aleksandr Dughin, președintele Partidului Eurasiatic – mișcare ce pledează pentru edificarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane, dar totuși un filosof și politolog excepțional, l-a sfătuit pe Putin să țină seama că ”din lemnul strâmb al omenirii nu a ieșit niciodată ceva drept” și să accepte că pentru țara ta poți face orice în afară de a cotropi o altă țară.
Nu există nicio justificare pentru o invazie a Ucrainei, oricâte argumente istorice sau patriotice am aduce. Războiul este o negare a adevăratei condiții umane.
Mă văd nevoit, dată fiind acuratețea analziei, să copiez aici cele spuse de excelentul analist Aurelian Pavelescu:
” Putin are și el mai multe opțiuni. Prima, ar fi să forțeze punerea în practică a acordului de la Minsk, ceea ce ar conduce la o detensionare rapidă și la ieșirea din criză, negocierile securitare putând fi realizate într-un alt context. A doua – opțiunea militară -, nu cred că va fi folosită, deplasarea civililor din Donbas în Rusia fiind o soluție neașteptată: eu o privesc ca o acțiune puternică tocmai de prevenire a acțiunii militare, iar nu de escaladare, un joc psihologic de culpabilizare a Ucrainei care-și vede proprii cetățeni alegând Rusia să se apere. A treia opțiune, cea militară, dacă va fi folosită, se va finaliza cu ocuparea unei părți din Ucraina, dar cu consecințe care cu greu vor putea fi gestionate, pe termen mediu și lung: o provocare uriașă la adresa Occidentului.
Strategic, Putin mai are un alt scenariu la îndemână, cu consecințe dramatice pentru Occident, și anume plasarea de baze militare în Cuba, Venezuela sau/și Nicaragua, scenariu lansat chiar din zona propagandei ruse. Mi se pare cel mai rău dintre toate. Cum va juca SUA o asemenea provocare? Implicațiile ar fi așa de mari, încât un răspuns adecvat va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil. Dacă Putin va invoca chiar argumentul Occidentului de azi, și anume suveranitatea acelor state și libertatea lor de a alege alianțele securitare?
Opinez că diplomația occidentală ar trebui să excludă scenariile cele mai grave, începând cu ultimul și cel militar. Probabil din aceste motive Macron și Scholz au solicitat o detensionare prin aplicarea acordului de la Minsk, respinsă de Zelensky. ”
x
Orice ar fi și orice s-ar întâmpla, rețineți cele spuse de marele Isaiah Berlin, anume că:
– ”Prima îndatorire publică este evitarea suferinței extreme”.
Il simpatizez pe Putin și îmi face greață propaganda antirusească. De curând, la sugestia directorului Muzeului Brătianu, Mihai Alexandrescu, un rafinat intelectual, am citit cartea ”Putin și putinismul” de Francoise Thom. O știam pe doamna Thom de când citisem excelenta ei lucrare despre limba de lemn. De data asta îsnă, dezamăgirea a fost cruntă, franțuzoaica, stralucita elevă a lui Alain Besançon și fiica matematicianului René Thom, autorul teoriei catastrofelor, greșește și exagerează făcând din ruși un popor de bandiți, de pușcăriași.
”Astăzi, unul din patru ruși a trecut prin detenție, iar în unele orașe siberiene, unul din doi, ba chiar întreaga populație masculină”, scrie autoarea.
O aberație, am studiat și vă spun că este o aberație.
În fine, reiau ideea că am o simpatie nedisimulată pentru Vladimir Putin, deoarece apără valorile țării sale, oricare ar fi ele.
Pe de altă parte, simpatia mea pentru Putin se va risipi ca fumul în clipa în care ar porni războiul.
Să nu uit să spun că simpatia mea pentru SUA s-a spulberat de mult, ultima fărâmă dispărând o dată cu Primăvara arabă.
Lemnul strâmb al omenirii nu are naționalitate.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)