România reintră în normalitate!

0

  • Cristina Stocheci, senator PSD de Argeș



După ridicarea restricțiilor, sistemul medical va trebui să fie adaptat nevoilor pacienților. De asemenea, spitalele vor fi pregătite să primească un număr mare de refugiați din Ucraina. Senatorul PSD de Argeș Cristina Stocheci, medic de profesie, a declarat că sistemul de sănătate publică va rămâne mobilizat și pregătit pentru a face față tuturor problemelor prezentului.


Cristina Stocheci, senator PSD de Argeș:
„Pandemia este depășită, strategia ministrului PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, s-a dovedit a fi incomparabil mai bună și mai adecvată decât ce s-a întâmplat în mandatele predecesorilor săi.
După ridicarea restricțiilor, sistemul de sănătate publică va rămâne mobilizat și pregătit pentru a face față tuturor problemelor prezentului, inclusiv cele generate de un potențial aflux mare de refugiați. După ce în pandemie spitalele au primit pacienți cu restricții, acum, toate resursele sunt mobilizate și toți bolnavii beneficiază de toate serviciile oferite de sistemul medical din România.
Finanțarea spitalelor și a personalului medical se va face, pentru încă o perioadă, la fel ca în starea de alertă. Acest lucru va asigura menținerea sistemului de sănătate la cei mai buni parametrii posibili. Pentru primirea refugiaților s-au pregătit spitalele militare, se fac campanii de donare de sânge, echipele DSP sunt trimise în vămi.Evaluarea medicală a refugiaților se face direct în vamă, de către specialiștii din DSP, iar cei care au nevoie sunt îndrumați către servicii medicale de specialitate, cum ar fi cele necesare pentru bolnavii de SIDA sau cei oncologici. Toți cei care doresc, pot beneficia de testare și vaccinare.”, a precizat parlamentarul de Argeş. M.S.