Au fugit de război şi au primit ajutor la Piteşti!

0
0

  • Doi cetăţeni ucrineni



Doi ucraineni au mers ieri la prefectul judeţului. Au povestit cum au reuşit să fugă din ţara lor şi au primit ajutor din partea reprezentanţilor Crucea Roşie. Aceştia sunt cu familile lor, locuiesc în Piteşti în apartamentul pus la dipoziţie de nişte prieteni. Au făcut demersuri să plece în America şi aşteaptă vizele.  


„Vă îndemn la solidaritate față de oamenii care vin din zonele de conflict și au nevoie de sprijinul nostru. Împreună cu vicepreședintele Senatului României, Alina Gorghiu, am stat astăzi de vorbă cu doi cetățeni ucraineni, tată și fiu, plecați din Odessa înainte de începerea bombardamentelor. Ambii și-au luat soțiile, copiii și au fugit din calea războiului. Au reușit să iasă din țară pentru că au plecat cu câteva zile înainte de instituirea legii marțiale în Ucraina. Vor acum să ajungă în Statele Unite ale Americii. Au aplicat deja pentru viză și urmează să meargă pentru interviuri și tot ceea ce presupune procedura. I-au ajutat prietenii, dar și colegii noștri de la Crucea Roșie. O parte din donațiile făcute de argeșeni au ajuns astăzi la acești oameni care, până acum două săptămâni, aveau o viață normală, a transmis prefectul Radu Perianu imediat după vizita celor doi.

Vor să ajungă în America

Bărbaţii tată şi fiu au reuşit să fugă din Ucraina cu o zi înainte de invazie, bănuind ce se va întâmpla.
Au venit direct la Piteşti unde aveau niște prieteni, care le-au pus la dispoziţie apartamentul lor. Fiul este împreună cu soţia şi un copil de 1 an. Soţii deţin o firmă de transporturi în SUA şi au vize să meargă în ţara tuturor posibilităţilor. Acum aşteptă să primească viza şi pentru fiul lor.
Tatăl a fugit din Ucraina împreună tânărul și familia lui, dar și cu cea de a doua soţie şi doi copii, unul de 2 ani şi unul de 10 ani, din a doua căsătorie. Acesta a făcut demersuri să obțină vize să plece în SUA împreună cu fiul mare. Bărbatul este fost salvamontist şi povestea că a fugit ca să le asigure un viitor copiilor. Au lăsat în Odessa agoniseala lor, dar sunt mulţumiţi că au scăpat cu viaţă. Cei doi bărbați au mers la agentul de pază de la intrarea în Prefectrua Argeș și au spus că vor să vorbească cu cineva care să-i poată ajuta. Se interesau dacă există un centru de unde să poată primi alimente, îmbrăcăminte, şi produse de igienă oferite refugiaţilor. Au fost duși la prefectul Radu Perianu. Au vorbit în limba engleză și au povestit cum au reușit să ajungă în România, dar și despre ceea ce au lăsat în urmă. Reprezentanții Crucii Roșii le-a oferit celor doi pachete cu alimente și produse de igienă din donațiile strânse. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.